Premierul Emil Boc a cerut conducerii Aeroportului Henri Coandă să finalizeze până la 4 noiembrie lucrările la noul terminal care va deservi călători din spaţiul Schengen, avertizând că "vor cădea capete" dacă acest termen nu va fi respectat, informează Mediafax. În plus, aderarea României la spaţiul Schengen ar putea fi afectată din această cauză.
Şeful Guvernului, însoţit de ministrul Transporturilor, a inspectat, vineri, lucrările de implementare a standardelor Schengen la Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni din Bucureşti.
El a arătat că lucrările sunt finalizate în prezent în proporţie de 75%, dar a atenţionat că proiectul trebuie finalizat până la 4 noiembrie, în condiţiile în care o misiune Schengen se va afla în România în perioada 15-17 noiembrie pentru a verifica dacă sunt îndeplinite standardele tehnice de aderare.
"Termenul de finalizare a lucrărilor trebuie respectat, altfel o să cadă capete, că suntem în România. Aici nu este vorba de o lucrare simplă de investiţii, este vorba de un obiectiv de interes naţional, având în vedere obiectivul României de integrare în Schengen în martie 2011", a spus Boc.
Purtătorul de cuvânt al aeroportului: Noul terminal va fi gata în noiembrie şi funcţionabil în martie 2011
Construcţia noului terminal al aeroportului Henri Coandă se va încheia în luna noiembrie, urmând să fie dat în funcţiune în martie 2011, odată cu aderarea României la spaţiul Schengen.
"Noul terminal va fi folosit pentru sosiri şi plecări, atât în spaţiul Schengen, cât şi non-Schengen, şi va fi dat efectiv în funcţiune în martie anul viitor", a declarat, vineri, la inspecţia lucrărilor, purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache.
Valoarea investiţiei este de 60 de milioane de euro, iar lucrările sunt realizate de compania italiană Astaldi.
Iordache a mai spus că în 2012 capacitatea aeroportului va fi de şase milioane de pasageri.
Antena3.ro