Update: Emil Boc a făcut declarații la ieșirea de la ancheta Comisiei Parlamentare privind alegerile din 2009. Acesta a fost audiat timp de o oră jumătate.
”Am spus foarte clar și sincer, alegerile din 2009 nu au fost fraudate. Nici nu aveau cum să fie fraudate în cadrul procesului electoral. Gândiți-vă că în fiecare secție de votare erau câte 6 reprezentanți de la partide care erau împotriva PDL. Unde era posibil să se fraudeze alegerile? Cum era posibil să se schimbe rezultatul.”, a declarat Emil Boc.
Știrea inițială: Astăzi Emil Boc este audiat în Comisia Parlamentară cu privire la ancheta alegerilor din 2009.
”În calitate de prim-ministru coordonam un guvern care avea atribuții limitate. În materie electorală, competențele erau cele prevăzute de lege, organismele abilitate ale statului și-au exercitat potrivit legii competențele de specialitate.”, a declarat Emil Boc.
Întrebat de cooptarea lui Gabriel Oprea în Guvernul Boc 2, Emil Boc a încercat să evite întrebarea.
”În urma rezultatului alegerilor s-a intrat într-un proces de negociere politică pentru formarea noului Guvern, iar în urma negocierilor purtate la nivel de partid s-au închieat alianțe politice corespunzătoare pentru a forma o majoritate capabilă să susțină un Guvern, asta fără a avea vreo legătură cu întâlnirea de la Gabriel Oprea. Eu nici nu știam despre această întâlnire, am aflat din mass-media”, a mai afirmat acesta.
Emil Boc a mai susținut că nu poate veni cu ipoteze din trecut, însă Gabriel Oprea a fost un ministru performant al Guvernului, ce și-a respectat angajamentele din programul de Guvernare.