''Este un uriaş vot de încredere acordat de clujeni atât mie cât şi echipei PNL care a obţinut şi la Consiliul Local peste 55%. Acest vot de încredere copleşitor te obligă şi te responsabilizează enorm.
Cred că munca în fiecare zi făcută timp de patru ani, sau din prima până în ultima zi a mandatului este cheia.
În al doilea rând, să ai viziune şi proiecte prin care să pui în aplicare aşteptările clujenilor care te-au ales, să nu îi dezamăgeşti nici într-o zi, ci în fiecare zi să te preocupe şi proiectele mari, dar şi soarta şi viaţa oamenilor de zi cu zi, să uneşti şi să nu dezbini, să construieşti cărămizi şi să nu dărâmi.
Sunt deja la Primărie, la muncă. Avem 118 proiecte în derulare. Lansăm 118 copaci astăzi în Pădurea Tineretului.
Continuăm aceste proiecte. Să menţinem calitatea vieţii cât mai sus cu putinţă ca acasă, la Cluj, să ne rămână cei care traiesc aici, să ne întoarcă din străinătate, să aibă locuri de muncă, investiţii şi locuri de muncă bine plătite, să aibă o viaţă cât mai apropiată de cea din Uniunea Europeană'', a spus Emil Boc, în exclusivitate la Antena 3.