Altfel spus, atacatorul este în continuare liber, deşi Gorbunov s-a dovedit "suspectul de serviciu numărul 1". Chiar şi aşa, semnele de întrebare în jurul acestui recidivist se înmulţesc.
Eliberearea lui Serghei Gorbunov a fost făcută pe baza unei recomandări făcute de medicul de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor. În raportul de expertiză era trecut că deţinutul nu poate fi operat în reţeaua sanitară a penitenciarelor.
Vedeţi documentul care atestă punerea în libertate a lui Gorbunov (pdf).
Jurnalul Naţional a intrat în posesia mai multor documente care arată pas cu pas cum a fost eliberat Serghei Gorbunov din penitenciar. Potrivit acestor documente, instanţa doljeană a informat autorităţile din Braşov asupra faptului că Gorbunov este liber pentru doar trei luni, în schimb Penitenciarul din Craiova s.a mişcat mult mai greu, fiind necesare câteva luni pentru a transmite această informaţie.
Vedeţi documentele prezentate de Jurnalul Naţional, inclusiv documentul prin care se specifică faptul că afecţiunile de care suferă acesta nu pot fi tratate în penitenciar.
Carmen Marin, medicul oftalmolog care l-a consultat pe Gorbunov, susţine, însă, că acesta nu trebuia să fie externat, ci putea fi tratat într-un spital supravegheat. Potrivit acesteia, operaţia respectivă putea fi făcută în câteva minute.
"Subatacul de glaucom este o formă mai rară. Nu duce la orbire, decât neglijat foarte tare", a declarat aceasta.
În plus, medicul oftalmolog se contrazice privind expertizele medicale efectuate în acest caz.
CARMEN MARIN, MEDICUL OFTALMOLOG CARE L-A CONSULTAT PE GORBUNOV:
Cu toate acestea, decizia de a nu face recurs în cazul întreruperii executării pedepsei lui Serghei Gorbunov a fost luată de toţi procurorii Parchetului Tribunalului Dolj, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Magda Bădescu.
Concluziile anchetei interne privind eliberarea lui Gorbunov au fost trimise Parchetului Instanţei Supreme şi Consiliului Superior al Magistraturii.
MAGDA BĂDESCU, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PARCHETULUI DOLJ:
Ioan Băla, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), a oferit, luni, câteva lămuriri cu privire la ancheta pornită în cazul Serghei Gorbunov.
Potrivit acestuia, Gorbunov a fost pus în libertate pe o perioadă de trei luni, monitorizarea deţinutului ieşit din închisoare revenind Ministerului de Interne. "Penitenciarul nu poate trimite din proprie iniţiativă informaţii suplimentare instanţelor", a precizat Băla.
Totodată, directorul ANP susţine că "cei mai mulţi deţinuţi care au cerut întreruperea pedepsei sunt în stare medicală gravă".
"Deţinutul (n.r. Sergei Gorbunov) este la cea de-a treia cerere de întrerupere a pedepsei", a mai precizat Băla.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor verifică în acest moment situaţia deţinuţilor care nu s-au întors în închisoare. Potrivit directorului ANP, "din cei 250 de deţinuţi care au beneficiat de întreruperea pedepsei, 123 nu s-au mai prezentat".
Ioan Băla a mai menţionat, de asemenea, că eliberarea condiţionată este permisă tuturor persoanelor private de libertate. "Anul trecut, 4858 de deţinuţi au beneficiat de învoire", a afirmat directorul ANP, adăugând că "întreruperea executării pedepsei este motivată de situaţia medicală sau familială precară" şi că "instanţa este cea care hotărăşte dacă acordă sau nu întreruperea pedepsei deţinutului".
În acelaşi timp, Virgil Andrieş, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), susţine că există o problemă foarte gravă de practică neunitară la Tribunalul Dolj. Potrivit acestuia, trei dosare care îl vizau pe Gorbunov, având acelaşi obiect şi aceleaşi concluzii, şi-au găsit rezolvare prin trei metode diferite.
Virgil Andrieş a mai anunţat că toate cererile de amânare sau întrerupere a sentinţelor din România vor fi verificate de către CSM, urmând ca rezultatele să fie anunţate ulterior.
Laura Udrea, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dolj, a menţionat că, în 2008, Tribunalul Dolj a soluţionat 91% din dosarele aduse în instanţă.
"Din 209 cereri de întrerupere de sentinţă, numai una a fost acordată, cea pentru Gorbunov", a declarat Udrea.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dolj a declarat că glaucomul chirurgical, boala de care suferea Serghei Gorbunov, nu poate fi tratat în sistemul medical din închisori.
"Numărul cererilor de întrerupere a pedepsei este mai mare la Tribunalul Dolj", a mai precizat Laura Udrea.
Antena3.ro