Un pulover, acesta a fost motivul pentru care doi tineri au intrat miercuri cu o sabie într-un liceu şi au tăiat un elev. Atacatorii erau şi ei şcolari şi au fost exmatriculaţi. Mai întâi însă au fost audiaţi toată noapte de poliţie. Audierile au durat mult, însă şi acuzaţiile sunt grave: lovire, violenţă, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi port ilegal de armă albă. Tineri riscă până la 5 ani de închisoare. Totul, dintr-o ceartă absurdă, între doi copii de clasa a 12-a.
Cei doi s-au dus mai întâi la ore. Elevul ameninţat se pare că se aştepta la o răzbunare. A sunat la 112, şi avea dreptate. Între timp, cel cu care se certase şi-a chemat un prieten dintr-a 11-a şi alţi doi din afara liceului. Tinerii au venit cu maşina, şi doar unul a intrat în şcoală. Fără probleme, şi fără să-l legitimeze cineva, deşi la poartă exista un paznic.
Cei trei au intrat în timpul orei de religie să-şi scoată victima cu forţa din clasă. Nu au reuşit aşa că au amânat momentul răzbunării. Pe hol, au început să ameninţe, cu sabia. Unul dintre agresori, elevul din clasa a 11-a, a scos-o de sub haină. Un coleg a sărit în ajutorul băiatului ameninţat. În busculadă, însă, a fost rănit. Din fericire, superficial.
Anul trecut, şcoala 12 a avut contract cu firma BGS, contract care a fost însă reziliat, fără motive clare, de primărie. La începutul anului, paza liceului şi a altor trei a fost preluată de firma SPG.
De când cu incidentul, autorităţile au descoperit că există violenţă în şcoli. Doi dintre cei patru agresori de la liceul 12 sunt cercetaţi în stare de libertate, iar ceilalţi doi sunt căutaţi în continuare de poliţie.
Urmările conflictului de la Liceul Industrial numărul 12 din Capitală, nu s-au lăsat aşteptate. Doi dintre elevii implicaţi în incident şi colegi cu persoana agresată au fost exmatriculaţi, joi, iar un altul a fost sancţionat cu nota şase la purtare, după ce a fost convocat Consiliul Profesoral.
După analiza cauzelor şi a gradului de implicare liceenilor, Consiliul Profesoral a stabilit pentru unul dintre elevii care a participat la agresiune exmatricularea din toate unităţile de învătământ, fără drept de reînscriere pentru o perioadă de timp.
Un alt elev care a participat la agresiune va fi exmatriculat fără drept de reînscriere în aceeaşi unitate de învătământ. De asemenea, un al treilea elev care a fost implicat în conflict a primit nota 6 la purtare.
Consiliul Profesoral va analiza şi dacă paznicul şcolii şi profesorul de serviciu şi-au respectat îndatoririle. În acelaşi timp, conducerea liceului a solicitat rezilierea contractului cu firma care asigură paza în unitatea de învăţământ.
Un elev de 16 ani de la Liceul Industrial 12 din Bucureşti a fost atacat, miercuri, cu o sabie în incinta unităţii de învăţământ, în timpul orei de religie, de către trei agresori, doi din dintre aceştia fiind elevi la acelaşi liceu. Elevul de 16 ani a suferit leziuni la bărbie.
Profesorii de la liceu nu au chemat ambulanţa, elevul primind îngrijiri în cabinetul medical al uniutăţii de învăţământ. Mai multe echipaje de poliţie s-au deplasat la faţa locului. Incidentul s-a petrecut în faţa camerelor de filmat ale liceului.
Şi în Bacău, un elev s-a trezit cu cuţitul pus la gât de nişte colegi de 12 ani. Ca să aibă curaj îşi chemaseră şi ajutoare din afară. Băiatul a scăpat teafăr. Incidentul n-ar fi avut loc daca şcoala ar fi avut măcar un paznic.
Băiatul de 13 ani era de servIciu. Şcoala nu are paznic aşa că la intrare elevii stau câte doi. Scandalul a pornit când doi elevi de la altă şcoală au încercat să intre "pe la profesori". Cum băiatul i-a oprit cei doi s-au supărat şi s-au întors cu ajutoare.
Antena3.ro