Antena 3 CNN Actualitate Elevul de 16 ani, care și-a hărțuit profesoara, din nou în libertate (VIDEO)

Elevul de 16 ani, care și-a hărțuit profesoara, din nou în libertate (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 18:28 13 Dec 2017 Modificat la 18:28 13 Dec 2017
o_1c18b9acn1eg7tpc12ar128qcrr8.jpg

Elevul de 16 ani, care și-a agresat și lovit profesoara, a fost eliberat. Păun Alin Valentin de la Școala Gimnazială Poroschia a fost reținut săptămâna trecută pentru 24 de ore, iar apoi și-a petrecut cinci zile în arest. Mai nou, judecătorii de la Tribunalul Teleorman au decis scoaterea acestuia din arest preventiv și punerea sub control judiciar. Elevul se poate întoarce la școală. 

„Admite contestaţia formulată de contestatorul inculpat Păun Alin Valentin împotriva încheierii nr. 1195 din 07 decembrie 2017, pronunţată în camera de consiliu de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alexandria pe care o desfiinţează şi rejudecând: Respinge ca neîntemeiată propunerea de luare a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul Păun Alin Valentin, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria. Dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 12.12.2017 până la data de 09.02.2018”,a fost decizia instanței, potrivit Adevărul

Băiatul a fost plasat sub control judiciar și nu poate părăsi județul fără acordul organului judiciar. De asemenea, nu are voie să intre în localuri în care se consumă băuturi alcoolice sau să aibă arme asupra lui. 

Profesoara din județul Teleorman a fost batjocorită și bătută de elevi, în sala de clasă, incidentul fiind filmat chiar de unul dintre agresori.

×
Etichete: retinut profesoara
x close