Elevii, dar mai ales
profesorii români, consideră că programa şcolară este prea
încărcată. E concluzia unui studiu guvernamental. Multe
dintre informaţii sunt inutile, iar predarea limbilor străine la
clasă nu respectă reglementările europene.
44% dintre elevi spun că
informaţiile pe care le primesc la scoală sunt prea multe şi greu
de înţeles. Mai mult, peste 60% din elevi consideră că
numărul de ore pe care îl petrec la şcoală este prea mare.
De aceeaşi părere sunt
şi profesorii. Aproape 40% dintre aceştia consideră că principala
problemă a învăţământului românesc este volumul
mare de materie.
La rândul lor,
specialiştii spun că sistemul de educaţie românesc nu a
făcut prea mari progrese faţă de cel de dinainte de '89.
Meditaţiile reprezintă
un alt punct sensibil al învăţământului românesc,
în condiţiile în care 45% dintre elevi fac meditaţii
pentru a obţine note mai mari la şcoală.
Carenţele învaţământului
românesc au fost semnalate şi de reprezentantul Comisiei
Europene. Acesta remarcă dezinteresul autorităţilor politice faţă
de educaţia copiilor.
"Spre deosebire de sistemul american, care ia elevul de la nivelul zero de cunoştinţe, noi am rămas pe sistemul comunist, conform căruia tot ceea ce s-a predat s-a acumulat", a declarat Alfred Bulai, preşedintele Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, potrivit Gardianul.
În acelaşi timp, Jonathan Scheele, reprezentantul Comisiei Europene în România, susţine că ?învaţământul din România, mai ales cel primar, a rămas tributar stereotipurilor din perioada comunistă".
Studiul a fost realizat la
solicitarea Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale.
Antena3.ro