Tema pentru acasă a devenit motiv de conflict între minister, profesori şi elevi cu părinţii lor.
Majoritatea şcolarilor nu scapă de temele de vacanţă, în pofidau unei directive a inspectoratelor şcolare ce le cere dascălilor să nu îi mai oblige pe elevi să umple caiete cu exerciţii.
Astfel, 40% dintre profesori cred că temele sunt foarte utile elevilor, se arată într-un sondaj realizat de Intuitex şi didactic.ro, şi citat de Evenimentul Zilei.
În plus, chiar dacă nu dau teme, mai mult de jumătate dintre profesori fac recomandări de lectură.
Temele în exces i-au făcut şi pe unii părinţi să se revolte.
De această dată Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a trimis o notă informativă către toate şcolile, cu recomandarea ca profesorii să nu mai dea teme. Motivaţia era dată de faptul că există tendinţa de a-i supraîncărca pe copii sau ca o modalitate de a-i atrage la meditaţii.
Studiul arată că doar 11% dintre profesori recunosc că dau teme, ei apreciind că astfel copiii îşi vor lărgi orizontul. De asemenea, 40% cred că în acest fel copiii recapitulează.
La capitolul activităţi recreative, peste 70% dintre profesorii din România cred că elevii lor sunt sclavii jocurilor pe calculator.
În urma acestui hobby se situează distracţia în aer liber, televizorul, excursiile şi activităţile sportive.
Iar despre vizita la muzeu mai vorbeşte doar un profesor din zece.
Antena3.ro