Programul "Laptele şi cornul" va fi pus pe pauză până în 2024, din cauză că a expirat contractul cu firmele care furnizau aceste produse.
Unul nou, valabil pentru următorii șase ani, va fi încheiat de consiliile judeţene cel mai devreme în ianuarie 2024.
Între timp, elevii vor mânca la școală, din pachetele aduse de acasă. Cel puțin cei ai căror părinti au posibilitățile financiare sa facă asta.
În Timiș, conform programului, toți preșcolarii și elevii din clasele I-VIII de la școlile de stat și private vor primi lapte și biscuiți, iar mere doar de două ori pe săptămână. Dar asta se va întâmpla abia din primăvara anului viitor.
"Realist vorbind doar în ianuarie vom avea pentru copii aceste produse. Faţă de anii trecuți au fost introduse și școlile speciale", a declarat Cristian Moș, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş
Consiliile judeţene sunt nevoite, după schimbarea legii, sa organizeze noi licitații, să încheie alte contracte, iar acest lucru va dura luni de zile