În imaginile filmate chiar de către unul dintre agresori se vede cum băiatul este trântit la pământ, iar apoi lovit cu pumnii şi picioarele.
ATENŢIE! Imagini care vă pot afecta emoţional!
Mai mult, tinerii aflaţi lângă agresor le spun acestora să îl lovească şi mai tare, mai ales în zona capului. După apariţia acestor imagini, poliţiştii au reuşit să îl indetifice pe copilul rănit, dar şi pe agresori. Aceştia nu vor fi însă traşi la răspundere, pentru că tatăl copilului lovit nu a depus plângere la poliţie.
Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vaslui, a intervenit în direct prin telefon la Antena 3, unde a vorbit despre acest caz îngrozitor.
''Colegii mei s-au sesizat în cursul serii trecute cu privire în spaţiul public pe o reţea de socializare a unui filmuleţ în care o persoană este agresată de mai mulţi autori. S-a dechis imediat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe şi într-un timp foarte scurt, colegii mei din cadrul Poliţiei Municipiului Huşi, au reuşit să identifice atât persoana vătămată, este vorba de un copil de 13 ani din Huşi şi trei adolsecenţi, cu toţii din Huşi. Prezumtivii autori au vârste între 14 şi ani ani.
Momentan facem cercetări sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi o să luăm toate măsurile prevăzute de Codul Penal şi de Codul de Procedură Penală.
Situaţia va fi lămurită sub toate aspectele. Reprezentanţii legali ai minorului au termen 3 luni de zile să poată depună această plângere şi în funcţie de starea controlată de cercetări vor fi dispuse măsuri legale'', a anunţat Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt IPJ Vaslui.