În documentul primit la domiciliu erau scrise corect datele copilului, inclusiv CNP-ului acestuia.
"La început am crezut că este o greşeală şi că este vorba de o coincidenţă de nume, dar nu a fost aşa. Nu înţeleg ce i se impută, alocaţia pe care i-am depus-o la bancă sau premiul de 30 de lei câştigat la olimpiada de matematică de anul trecut? Sunt sume minore, e aberant să te pună pe drumuri şi să te ameninţe cu amenzi şi penalităţi", a afirmat Sorin Viol, tatăl copilului.
Reprezentanţii CJAS Iaşi susţin că elevul apare în evidenţele instituţiei cu venituri obţinute din dobânzi, dar că este vorba despre o eroare a angajaţilor instituţiei în trimiterea înştiinţării respective, întrucât ar fi trebuit pus un filtru de vârstă.
"Înştiinţarea nu reprezintă o decizie de depunere, prin care să se stabilească o obligaţie certă de plată, ci doar o invitaţie pentru clarificarea veniturilor realizate", a declarat, miercuri, Robert Dâncă, preşedintele CJAS Iaşi.
El a precizat că înştiinţarea trimisă minorului va fi anulată, adăugând însă că nu se impune sancţionarea vreunui angajat al instituţiei pentru eroarea comisă.