Un elev în vârstă de 16 ani a fost dus, miercuri, la Spitalul "Sfântul Pantelimon", după ce a fost tăiat cu un briceag, în timpul unui conflict la care au participat opt tineri, o parte dintre aceştia fiind de la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida", potrivit unor surse din Poliţie citate de Mediafax.
Confort surselor citate, miercuri dimineaţă, în jurul orei 8.00, pe o stradă din Sectorul 2 a izbucnit un conflict la care au participat mai mulţi tineri, cu vârste între 16 şi 19 ani.
În timpul conflictului, un elev a fost tăiat cu briceagul pe mâini şi pe spate. Acesta a fost transportat la Spitalul Sfântul Pantelimon, însă nu a rămas internat, rănile fiind superficiale.
Atât adolescentul rănit, cât şi alte şapte persoane implicate în conflict au ajuns la Secţia 9 Poliţie, pentru audieri.
Conflictul a fost aplanat de către poliţiştii care au venit la faţa locului după ce un martor a sunat la numărul de urgenţă 112.