Totul ar fi pornit de la o ceartă din timpul pauzei, iar unul dintre profesori a văzut toată scena şi a sunat la numărul unic de urgenţă 112.
Este vorba despre un conflict spontan izbucnit între doi elevi de clasa a VIII-a, de la Şcoala Avram Iancu din Bucureşti. În urma conflictului, unul dintre elevi şi-ar fi lovit colegul cu un briceag, astfel că i-ar fi provocat o rană la antebraţul mâinii stângi.
Un profesor a intervenit imediat, a sunat la 112, iar elevul a ajuns de urgenţă la spitalul Marie Curie din Capitală, unde a primit îngrijri medicale şi este acum în afara oricărui pericol.
Este anchetă internă acum la şcoala unde a avut loc conflictul.
Elevul care a comis agresiunea nu era cunoscut ca fiind agresiv, violent fiind la primul incident de acest fel în care este implicat.
Pe de altă parte, este şi o anchetă a Poliţiei deschisă în acest caz, s-a deschis dosar penal şi se fac cercetări pentru faptele de loviri şi alte violenţe.