Antena 3 CNN Actualitate Familia unui elev din Drobeta-Turnu Severin, reținută după ce a bătut un copil chiar în curtea liceului

Familia unui elev din Drobeta-Turnu Severin, reținută după ce a bătut un copil chiar în curtea liceului

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 07:39 09 Dec 2021 Modificat la 09:58 09 Dec 2021
Familia unui elev din Drobeta-Turnu Severin, reținută după ce a bătut un copil chiar în curtea liceului
Sursa foto: antena3

Victima, un băiat de 15 ani, avusese un conflict pe terenul de sport al liceului cu un alt elev de 17 ani. Adolescentul l-a pălmuit pe băiatul mai mare iar acesta și-a sunat părinții. 

Imediat, în curtea liceului au apărut tatăl, mama și fratele mai mic, de 14 ani. Toți au sărit peste elevul de 15 ani care le lovise fiul. 

Aceștia s-au răzbunat și l-au lovit pe tânăr cu pumnii și cu picioarele chiar și după ce acesta s-a prăbușit la pământ. 

Un martor a sunat la 112 iar la fața locului a sosit imediat o ambulanță, dar și polițiștii. 

Victima a fost dusă la spital iar tatăl, mama și copilul de 14 ani au ajuns în arest pentru 24 de ore. 

”La data de 8 decembrie, Poliția Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un tânăr de 16 ani, elev în cadrul unui liceu din municipiu, cu privire la faptul  că pe terenul de sport al liceului, un alt elev este agresat de mai multe persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale care în urma verificărilor efectuate au stabilit că în pauza dintre orele de curs între doi elevi de 17 ani, respectiv 15 ani au existat niște discuții contradictorii.

În urma acestor discuții în contradictoriu, elevul de 15 ani l-a lovit cu palmele peste față pe elevul 17 ani.

După acest incident, elevul de 17 ani și a contactat telefonic părinții și i-a anunțat despre incident.

La scurt timp în incinta liceului au pătruns membrii de familie ai acestuia: tatăl, un bărbat de 48 de ani, fratele, un tânăr de 14 ani și mama, o femeie de 47 de ani.

Cele trei persoane l-au lovit cu pumnii și picioarele în zona capului pe elevul de 15 ani, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Cele 3 persoane au fost reținute 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentate Parchetului cu propunere de arestare preventivă.

În cauză, se continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, se arată în comunicatul Poliției. 

×
Etichete: elev familie
x close