Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis joi să o citeze pe Elena Udrea la penitenciarul în care este închisă în Costa Rica, în două procese pe care le are pe rolul acestei instanţe.
Joi, la Curtea de Apel Bucureşti, era programat dosarul în care Elena Udrea este judecată pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor în legătură cu finanţarea campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009.
Avocatul care o reprezintă pe Udrea a arătat în sala de judecată că este de notorietate faptul că aceasta este arestată într-un penitenciar din Costa Rica şi trebuie să fie citată la locul de deţinere.
Judecătorul a fost de acord şi a amânat procesul pentru data de 15 noiembrie, urmând să se realizeze citarea prin intermediul Ministerului Justiţiei.
În acest dosar, mai sunt judecaţi: Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu; jurnalistul Dan Andronic; Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării; Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea; Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat.
Tot joi, un alt complet de judecată a decis ca Elena Udrea să fie citată la penitenciarul din Costa Rica într-un dosar în care ea solicită Curţii de Apel Bucureşti redeschiderea urmării penale pe numele Anei Maria Topoliceanu, fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii, dar şi pe numele fostului jucător de tenis Dinu Pescariu.