Antena 3 CNN Actualitate Elena Udrea: Toate partidele se finanţează din bani negri. Oamenii să nu mai accepte pungi cu mâncare în campaniile electorale

Elena Udrea: Toate partidele se finanţează din bani negri. Oamenii să nu mai accepte pungi cu mâncare în campaniile electorale

1 minut de citit Publicat la 09:58 19 Iun 2015 Modificat la 09:58 19 Iun 2015
udreaa.jpg
Foto:Agerpres
Elena Udrea a declarat, vineri dimineaţă, la ieşirea de la Secţia 2 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă fiind sub control judiciar, că toate partidele sunt finanţate din bani negri, iar această realitate trebuie să fie recunoscută de actuala clasă politică.

Întrebată de jurnalişti dacă o surprinde reţinerea primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, sub acuzaţia de trafic de influenţă, Elena Udrea a răspuns: "Nu mă mir. Când am spus că toate partidele se finanţează din bani negri, toată lumea m-a acuzat pe mine".

"Dacă nu suntem pregătiţi să acceptăm nişte realităţi şi le ascundem sub preş, ne mirăm de fiecare dată când mai aflăm un astfel de lucru. Nu mă mir. Este o realitate pe care dacă actuala clasă politică nu o recunoaşte şi, cu ipocrizie încearcă să arate că se întâmplă în altă ogradă, nu vom ajunge la nici o soluţie", a mai spus Elena Udrea.

Udrea a afirmat că partidele ar putea funcţiona şi fără bani negri, "dacă nu ar mai costa atât de mult campaniile electorale". Fostul preşedinte PMP a arătat că vina aparţine atât aleşilor, care împart pungi cu mâncare în campanii, cât şi alegătorilor, care acceptă aceste cadouri.

Despre milionul de euro cheltuit în ultima perioadă, Elena Udrea a afirmat că a făcut nişte plăţi în avans, ştiind că va fi arestată.

"Ştiam că voi fi arestată şi nu voiam să rămână neplătite", a afirmat Elena Udrea.

Potrivit acesteia, banii provin din vânzarea casei în care a locuit cu fostul soţ, Dorin Cocoş, precum şi a terenului aferent.

Să ne amintim cum, în 2010, Elena Udrea le-a dat sinistraţilor din Săuceşti, judeţul Bacău, pantofi cu toc şi ciocolată din pungă.


×
x close