Antena 3 CNN Actualitate Elena Udrea rupe tăcerea. Ce anunț a făcut fosta deputată

Elena Udrea rupe tăcerea. Ce anunț a făcut fosta deputată

1 minut de citit Publicat la 22:51 26 Feb 2018 Modificat la 22:51 26 Feb 2018
Elena Udrea rupe tăcerea. Ce anunț a făcut fosta deputată
Foto: Elena Udrea/ Facebook

Elena Udrea nu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde era programat un nou termen în dosarul "Gala Bute", în care a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Tot în decursul acestei zile, Udrea a transmis un mesaj pe o rețea de socializare. Fosta deputată le dorește ”Celor care insista ca e bine asa, le doresc sa aiba parte de justitia de care am eu parte.”.

” “Surpriza”! 
Cererea de recuzare a judecatorului Ionut Matei, adus acum o luna intempestiv in completul de la ICCJ care judeca apelul in “Gala Bute”, mi-a fost respinsa!!! Chiar daca motivul recuzarii este acela ca el a fost sustinut in fata mea de generalul Coldea in 2013 pentru functia de vicepresedinte al Inaltei Curti, cu argumentul “este omul nostru”, deci am toata dreptatea sa cred ca el nu va fi impartial in ceea ce ma priveste ci va executa ordinele lui Coldea , Dumbrava& Co. Iar povestea apartenentei lui la Sistem am spus-o in fata Comisiei parlamentare de verificare a activitatii SRI inca din aceasta vara.
Dupa ce acest judecator a fost parasutat in completul meu, in timpul procesului, in locul unei judecatoare care a facut opinie separata la respingerea cererii mele de efectuare a unei expertize in cauza, considerand necesara o astfel de expertiza, vrea cineva ca eu sa cred ca am parte de un proces corect??? Vrea cineva sa am incredere ca se aplica legea in ceea ce ma priveste?

P.S. Celor care insista ca e bine asa, le doresc sa aiba parte de justitia de care am eu parte.”, se arată în postarea Elenei Udrea.

×
x close