Antena 3 CNN Actualitate Elena Udrea, la Parlament pentru a-şi studia dosarul. "E lipsit de sens ce se întâmplă"

Elena Udrea, la Parlament pentru a-şi studia dosarul. "E lipsit de sens ce se întâmplă"

2 minute de citit Publicat la 10:41 23 Oct 2015 Modificat la 10:41 23 Oct 2015
udrea.jpg
Deputatul Elena Udrea a venit vineri dimineață la Parlament pentru a continua studiul dosarului prin care DNA cere ridicarea imunității sale pentru urmărire penală, reținere și arestare preventivă, scrie Agerpres.
Ea a afirmat că tot ceea ce i se întâmplă este lipsit de sens.

"Există vreo țară normală la cap în care să arestezi un om de atâtea ori preventiv în câteva luni? Dacă în acest moment nu sunt un pericol social, sunt în control judiciar, devin un pericol social de săptămâna viitoare pentru niște fapte presupus a fi săvârșite prin 2009, 2010, 2011? E lipsit de sens ce se întâmplă", a declarat Udrea.

Ea a spus că a revenit la Comisia juridică a Camerei Deputaților pentru că mai sunt dosare pe care nu a apucat să le citească și lucruri pe care vrea să le vadă, adăugând că sunt lucruri interesante pe care nu le poate spune.

Udrea a precizat că va merge la ședința Comisiei juridice, unde urmează să fie audiată.

"Parlamentarii sunt în continuare extrem de speriați de ce li s-ar putea întâmpla, ca urmare mă aștept să stea din nou până la două noaptea, dacă este cazul, ca să voteze. Comanda din partea liderilor evident că asta va fi, pentru că, nu, domnul Dragnea tocmai are un dosar pe 11 și are această presiune uriașă. Trebuie să facă ce i se spune să facă. Pentru cine eram un pericol? Pentru cei care nu vor o clasă politică sau nu vor politicieni care să aibă curajul să spună lucruri. Mai auziți pe cineva că vorbește în țara asta? Presa tace. Uitați dosarul acesta este legat și de presă, de un ziar, dar o să vedeți că nu numai. Clasa politică redusă la tăcere, presa redusă la tăcere. Cine mai vorbește în România?", a afirmat Udrea.

Ea a susținut că dosarul are legătură cu PDL, nu cu fostul președinte Traian Băsescu. "În general, nu știu de ce numai eu sunt chemată să dau explicații pe denunțurile tuturor celor care s-au decis să scape atunci când au fost prinși dând vina pe Elena Udrea. (...) Este o suspiciune legată de Elena Udrea, înțeleg, pot fi suspiciuni legate de Elena Udrea. Am fost ministru, am fost în conducerea partidului. Domnule, dar numai Udrea?", a punctat deputatul.

Întrebată dacă mai sunt și alți politicieni implicați în dosar, ea a răspuns că sigur vor mai fi.

"Înțeleg că acum ciuta anticorupție este Elena Udrea. Trebuie să îi facem dosare și să o arestăm de câte ori vrem să dăm mesajul: uitați, ne luptăm cu corupția în România", a adăugat Udrea.

Ședința Comisiei juridice a Camerei Deputaților în care se vor analiza cererile DNA în noul dosar al Elenei Udrea va avea loc vineri, la ora 11,30.

×
x close