Antena 3 CNN Actualitate Elena Udrea, către Delia: "Și eu credeam că nu sunt făcută să fiu mamă. Astrele s-au așezat așa, la 44 de ani"

Elena Udrea, către Delia: "Și eu credeam că nu sunt făcută să fiu mamă. Astrele s-au așezat așa, la 44 de ani"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:13 23 Oct 2022 Modificat la 15:34 23 Oct 2022
elena udrea
Elena Udrea, către Delia: "Și eu credeam că nu sunt făcută să fiu mamă. Astrele s-au așezat așa, la 44 de ani" Sursa foto: Facebook

"Un comentariu la subiectul de a face sau nu copii din perspectiva experienței mele personale. 

Dintotdeauna din adolescenţă sau chiar mai devreme eu am susținut cu argumente multe că nu vreau copii şi m-am dedicat carierei şi timpul a trecut. 

Apoi, mai mult pentru că astrele s-au așezat așa, nu pentru ca eram eu convinsă, la 44 de ani a păşit în viaţa mea, Eva-Maria. Viaţa mea a fost fabuloasă, împlinită, realizată, spectaculoasă, specială până să apară fetiţa mea. 

Dar acum, cu ea, pot doar să spun că e infinit mai mult. De fapt, cred că nici nu ar trebui comparate trăirile şi viaţa unei femei înainte şi după ce are un copil pentru că sunt din alt registru, este altceva. 

Şi eu credeam că nu sunt făcută să fiu mamă, ca majoritatea femeilor înainte să devină. Acum însă ştiu ca mama nu este despre abilitatea de a pune pemperşi sau despre a alege cea mai bună grădiniţă pentru copil. 

Mama este despre iubire, toata iubirea de care sunt în stare să o dau şi să o primesc. Aşa că Delia are timp pentru a fi mamă şi cred ca ar fi o mamă minunată şi fericită, mai ales că este preferata fetiţei mele care îi fredonează toată ziua cântecele prin casă", a scris Elena Udrea, pe Facebook.

Recunoşti fetiţa? Azi a ajuns una dintre cele mai sexy şi controversate femei din România

Fetiţa de câţiva anişori din imagine este astăzi una dintre cele mai sexy şi controversate şi cunoscute femei din România.

Acum are 48 de ani, este fost politician care a deținut funcțiile de consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al Turismului și ministru al Dezvoltării regionale.

×
Etichete: Elena Udrea copii Delia
x close