În plus, pentru cea care a spus într-o emisiune televizată că regatul Norvegiei este republică, a fost transformat departamentul de integrare europeană în cel de Securitate Euro-Atlantică. La acest departament la acelaşi masterat: "Integrarea europeană" va fi colegă cu un alt fost consilier prezidenţial - Constantin Degeratu.
Aşadar în acest an universitar masteranzii se vor bucura de spiritul didactic al Elenei Udrea şi al lui Constantin Degeratu de la care vor primi lecţii de euromarketing, politici comunitare, studii de securitate europeană sau sisteme constituţionale europene. Cel care a confirmat faptul că Elena Udrea va preada este directorul de master, prof. univ. dr. Mircea Coşea. El a declarat jurnaliştilor de la ?Adevărul? că Elena Udrea a propus o disciplină necesară masterului în legatură cu Marea Neagră şi Securitatea Euro-Atlantică, iar Senatul universităţii a aprobat-o", spune Coşea.
ELENA UDREA, LECTOR UNIVERSITAR
Antena 3