Cum este China acum, cum se comportă cetățenii săi pe străzi și în magazine, cum își trăiesc chinezii viața după lunile de zile de coșmar, ne-a povestit în exclusivitate, Elena, o româncă arhitect în Shanghai.
"În primul rând, oamenii au luat în serios situația de la bun început și nu a trebuit să fie forțați. Au înțeles că este important să stai în casă și să nu stai pe străzi fără sens.
Apoi și tehnologia - au aceste aplicații și populația este ușor de urmărit. Ești înregistrat unde ai călătorit și în situația în care ai fost cumva în preajma unei persoane care s-a dovedit a fi infectată, codul tău îți transmitea faptul că s-ar putea să fii în pericol", a povestit Elena.