Un bărbat de 31 de ani din Galaţi a vrut să-şi ajute un prieten să-şi repare casa, dar a ajuns la spital, cu arsuri pe faţă, pe mâini şi pe piept. Asta pentru că a încercat să taie un cablu electric, fără să verifice dacă era sub tensiune. Din păcate, normele de protecţie a muncii îi sunt străine.
"A uitat că primul lucru la un cablu este să afli dacă este sub tensiune. Drept care, după ce l-a tăiat şi era cocoţat pe un butoi la doi metri, a provocat un arc electric", a explicat dr. Nicolae Bacalbaşa, de la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
Astfel, tânărul săritor a sărit la propriu. "Evident că l-a aruncat la pământ şi a suferit un traumatism cranian", a declarat medicul Bacalbaşa.
"Am vrut să tai un cablu şi m-am curentat", spune Marin Dumitraşcu, victima.
Din fericire, electricianul de ocazie a avut zile. Va rămâne însă o vreme în spital. A suferit mai multe arsuri pe braţe, pe torace, pe gât şi pe faţă.
"Acum stă în Reanimare şi probabil reflectează la faptul că dragostea, inclusiv aia de meserie, este legată de anumite riscuri şi de anumite cunoştiinţe", a adăugar dr. Nicolae Bacalbaşa.