Antena 3 CNN Actualitate ELCEN: Nu vom sista furnizarea energiei termice, dacă plata acesteia va fi asigurată de către Primărie!

ELCEN: Nu vom sista furnizarea energiei termice, dacă plata acesteia va fi asigurată de către Primărie!

3 minute de citit Publicat la 16:58 11 Noi 2019 Modificat la 16:58 11 Noi 2019
o_1dpdfh8dd16er1jna1g7c1i33fpmb.jpg
Sursa foto: foto> Pixabay.com

După ce Curtea de Apel Bucureşti a hotărât luni ca RADET să intre în faliment, ELCEN anunță prin intermediul unui comunicat că nu va sista furnizarea energiei termice, dacă plata acesteia va fi asigurată de către Primăria Generală.

Iată comunicatul ELCEN:

"Deschiderea procedurii de faliment a RADET nu va determica sistarea furnizarii energiei termice de catre ELCEN atat timp cat plata acesteia va fi asigurata de catre Primaria Municipiului Bucuresti

În urma respingerii apelului impotriva deschiderii procedurii de faliment a RADET, ELCEN se vede nevoit să ofere opiniei publice o serie de clarificări pentru o corectă informare a publicului. Astfel.

1.    ELCEN, asigura pe această cale toți factorii implicați cât și pe bucureșteni că are capacitatea și disponibilitatea de a asigura furnizarea agentului termic și a apei calde în sezonul de iarnă 2019-2020, atât timp cât va exista garantia achitarii serviciilor prestate. In acest sens, in urma sedintei convocate de catre Ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, s-a comunicat catre PMB solutia legala pentru asigurarea continuarii prestarii serviciului public de furnizare a energiei termice si a apei calde, asteptandu-se, asa cum s-a atras atentia inca de saptamana trecuta, asumarea de catre PMB a responsabilitatii asigurarii continuitatii serviciului.

2.    Deschiderea procedurii de faliment a RADET nu atrage în mod automat deschiderea procedurii de faliment a ELCEN după cum în mod eronat afirmă atât dna Primar General. ELCEN se află în procedură de reorganizare la momentul de față și poate să asigure alimentarea cu energie termică și apă caldă a bucureștenilor atât timp cât plata acestor servicii este asigurată, inclusiv prin achitarea subvenției de către PMB.

3.    Pentru corecta informare a opinei publice, aducem la cunostinta, faptul ca pana astăzi, furnizarea agentului termic și a apei calde  catre bucureșteni a fost asigurată, nu de grija PMB pentru infrastructura critică a Bucureștiului, ci din preocuparea administratorilor ELCEN, care deși potrivit legii aveau dreptul să sisteze această furnizare pe motiv de neplată a facturilor cu mai mult de 90 de zile de la livrare, și-au asumat riscul de a continua furnizarea pentru confortul cetățenilor capitalei. Pe aproape tot parcursul anului 2019, ELCEN a fost în situația de a avea dreptul de a sista furnizarea agentului termic către RADET pe motiv de neplată a facturilor scadente după 90 de zile de la livrare și prin eforturile administratorilor și sprijinul Ministerului Energiei a asigurat furnizarea energiei termice fără sincope, chiar dacă în anumite momente valoarea datoriilor scadente depășeau 400 milioane lei. Chiar și în lipsa aprobării Comitetului creditorilor ELCEN, administratorii societății și-au asumat riscul de a continua furnizarea pentru confortul bucureștenilor, fără ca pe reprezentanții RADET și ai PMB să-i preocupe îndeplinirea obligațiilor contractuale

4.    Ajungerea in faliment a RADET a fost determinata de faptului că Planul de reorganizare al RADET propus de administratorul judiciar ROMINSOLV a fost nelegal, lucru constatat de judecatorul-sindic si confirmat de catre Curtea de Apel Bucuresti si nu de pozitia ELCEN. Răspunderea pentru starea de faliment a RADET este a Rominsolv și PMB cei care au gestionat activitatea acestei societăți și care au propus un Plan de reorganizare ilegal. În loc să-și asume răspunderea, Rominsolv și PMB încearcă astăzi să plaseze această răspunde în sarcina ELCEN, a administratorului judiciar și să o justifice în fel și chip. În realitate prin propunerea unui Plan de reorganizare al RADET ilegal, pe care au refuzat să-l modifice, Rominsolv si Primăria Municipiului București au condamnat la faliment RADET, judecătorul-sindic neputând lua o altă hotărâre.

5.    După cum în mod corect a atras atenția noul ministru al economiei, Primăria Municipiului București ar fi trebuit să fie pregătită pentru situatia falimentului RADET si sa fi tratat aceasta problema fara a fi politizata, lucru care nu s-a intamplat pana in ziua de astazi. Pentru a asigura continuitatea furnizarii energiei termice, ELCEN, care este pregătita să continue furnizarea agentului termic pentru bucureșteni, a comunicat solutia legala pentru a fi asigurata furnizarea și distribuirea agentului termic la populație motiv pentru care solicita PMB sa dea dovada de responsabilitate in luarea de urgenta a masurilor necesare."

 

×
Etichete: ELCEN RADET
x close