El tiburon (Rechinul) este greu de doborât: a fost arestat, dar a fost eliberat rapid iar unul dintre locotenenţii săi, cu care intrase în conflict, a sfârşit executat în plină stradă.
Povestea acestei reţele, amplu relatată de presa mexicană, începe în 2014, când un român, înzestrat cu acte false, înfiinţează o firmă care se ocupa cu importul subansamblurilor pentru bancomate şi cu montarea bancomatelor.
Din start, bancomatelor li se ataşează dispozitive de skimming şi sunt introduse în circuitul public gata "aranjate". Câteva sute de astfel de aparate au fost instalate în Cancun, multe dintre ele pe Riviera Maya.
Un singur bancomat "aranjat" copia datele de pe aproximativ 1.000 de carduri pe lună. Datele erau transmise grupării infracţionale prin bluetooth.
El Tiburon, arestat şi eliberat în 2019, ar fi făcut afaceri cu El Chapo
Capul reţelei, craioveanul Florian Tudor, a fost arestat în 2019 dar a fost eliberat după puţin timp.
Tudor este unul dintre cei cărora le-au fost blocate conturile în operaţiunea "Caraibe", având ca obiectiv destructurarea reţelei şi desfăşurată în perioada în care românii veniţi în scop turistic la Cancun au început să fie sechestraţi de poliţie pe aeroport, în baza unei aşa-numite alerte colective de securitate.
În timp ce turiştii sosiţi de la Bucureşti erau reţinuţi pe aeroport, cu paşapoartele şi telefoanele mobile confiscate, altor numerori români, de astă dată din gruparea lui Florian Tudor, le erau blocate conturile.
Tranzacţiile suspecte investigate de autorităţile mexicane anti-fraudă se ridică la zeci de milioane de dolari însă prejudiciul provocat de gruparea care, în timp, a ajuns la circa 1.000 de membri este estimat la 1,2 miliarde de dolari.
Locotenentul Rechinului, executat cu focuri de armă în plină stradă
Presa mexicană a scris că gruparea lui El Tiburon ar fi făcut afaceri cu cartelul condus, în trecut, de celebrul Joaquin "El Chapo" Guzman, condamnat între timp la închisoare pe viaţă şi deţinut într-un penitenciar din SUA.
Până în prezent, "Rechinul" Florian Tudor pare greu de anihilat: în urma unui conflict cu un locotenent al său, Constantin Marcu, acesta din urmă a fost înjunghiat, dar a supravieţuit.
După externarea din spital, subordonatul rebel a fost executat prin împuşcare în plină stradă, la mică distanţă de casa "Rechinului".
Operaţiunea Caraibe: Anihilarea, cu ajutorul FBI, a unei reţele româno-mexicane de infractori
"Operaţiunea Caraibe", acţiunea la care a colaborat şi FBI, s-a soldat cu blocarea pe scară largă a conturilor a numeroşi membri ai grupării infracţionale, a precizat UIF, organismul mexican de investigare a criminalităţii financiare.
Anchetatorii au analizat câteva sute de tranzacţii suspecte, în valoare de aproximativ 16,5 milioane de dolari, precum şi extrase de cont aferente unui număr de peste 500 de operaţiuni cu o valoare de circa 6 milioane de dolari.
Totodată, UIF a examinat operaţiuni internaţionale prin intermediul cărora au fost virate sume în valoare de 12,3 milioane de dolari. În alte peste 300 de transferuri au fost încasaţi 11,3 milioane de dolari.
Conform investigatorilor, membrii reţelei au mai emis şi aproape 2.000 de cecuri iar în cadrul a câteva mii de tranzacţii, ei au rulat sume la nivelul a peste 100 de milioane de dolari.
"Graţie muncii de investigaţie a cabinetului de securitate, a Centrului Naţional de Informaţii din cadrul Secretariatului pentru Securitate şi Protecţie a Cetăţeanului, a Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şi a UIF, s-a reuşit identificarea unei grupări infracţionale din care făceau parte îndeosebi indivizi cu naţionalitate română şi mexicană", au precizat autorităţile mexicane.
Cinci din români din cei peste 200 blocaţi la Cancun au fost returnaţi în ţară
Turiștii români blocați de autorităţi pe aeroportul din Cancun au fost lăsați, joi, să intre în Mexic, cu excepția a 5 cetățeni români.
Aceştia au fost opriţi din cauza existenței unei alerte de securitate individuale, a anunțat, joi, Ministerul de Externe.
Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a spus la Antena 3 că a obţinut din partea omologului său mexican promisunea că autorităţile acestei ţări nu vor mai da curs "alertelor de securitate colectivă", din cauza cărora au fost sechestraţi iniţial toţi turiştii români ajunşi în ultima săptămâna în staţiunea turistică mexicană.