Antena 3 CNN Actualitate El este preotul care a condiţionat o înmormântare de bani şi a cerut să-i fie pupată mâna - VIDEO

El este preotul care a condiţionat o înmormântare de bani şi a cerut să-i fie pupată mâna - VIDEO

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 13:25 17 Aug 2020 Modificat la 13:25 17 Aug 2020
o_1efttco4r13rg39f1lm1ain2uub.jpg
Sursa foto: Florin Parasca/Facebook

Mai mult, după ce rudele decedatului şi-au prezentat scuze, preotul a pretins să-i fie pupate mâinile. Gestul său a trezit indignarea celor prezenţi la înmormântare care au refuzat și l-au întrebat de ce s-a făcut preot.

Totul ar fi plecat de la taxa pentru locul de veci, în cuantum de 5.000 de lei, pe care familia decedatului nu o achitase.

Cum a fost pedepsit preotul

Acum, preotul este cel care trebuie să își ceară scuze, după ce a fost sancționat cu dojană arhierească de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț și obligat să restituie familiei suma de 5000 de lei, taxă de loc de veci.

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului anunță că luat act de comportamentul "regretabil și smintitor" al preotului Florin Parasca de la Parohia Tăuți, care a produs "multă tulburare" la o slujbă de înmormântare în comunitatea sa.

Preotul care a condiţionat o înmormântare de bani

"Având în vedere repetatele hotărâri ale Sfântului Sinod care interzic cu desăvârșire condiționarea săvârșirii slujbei de înmormântare de plata vreunei taxe, preotul Florin Parasca a dat dovadă nu doar de lipsă de tact, ci și de nerespectarea hotărârilor forurilor bisericești superioare", au spus reprezentanții Arhiepiscopiei Clujului.

Mitropolia Cluj: Preotul i-a pus pe oameni să-i sărute mâna. Au fost vociferări, discuții

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov, a declarat că reacția conducerii Arhiepiscopiei vine după apariția în spațiul public a unei înregistrări de la o slujbă de înmormântare.

"Preotul a avut înainte o neînțelegere cu oamenii cărora le-a spus că taxa stabilită de consiliul parohial pentru locul de veci este de 5000 de lei, iar familia respectivă a considerat că este prea mult. Au plătit-o, relațiile au fost încordate înainte de înmormântare. Preotul i-a pus pe oameni să își ceară scuze public și să-i sărute mâna. Au fost vociferări, discuții", a explicat Ivanov.
 

×
x close