„Eram prima mașină în intersecție, când am văzut că elicopterul zboară la joasă înălțime! Ne-am dat seama imediat că ceva nu este în regulă și am oprit autospeciala, sărind de la volan și oprind circulația celorlalte autoturisme! Astfel, pilotul a avut loc pentru a ateriza în intersecție”, au spus polițiștii, într-o postare pe Facebook a Poliției Române.
Imediat, polițiștii au anunțat dispeceratul și mai multe echipaje de poliție aflate în apropiere au intervenit să ofere ajutor.
„Ne bucurăm că nimeni nu a fost rănit!”, a spus unul dintre polițiști.
„Îi felicităm pe Beinur și Adrian, colegii noștri, care au intervenit, astăzi, la aterizarea forțată a unui elicopter, în București, precum și pe piloții care au aterizat în siguranță, pentru prezența de spirit!”, se mai precizează în mesajul postat pe Facebook de Poliția Română.
Şi Ministerul Afecerilor Interne a postat pe Facebook un mesaj în care descrie intervenția celor doi poliţişti care au oprit traficul.
„Se aflau la semafor, la doar câţiva metri de Piaţa Charles de Gaulle. Deodată, au simţit o zdruncinătură puternică, iar maşina a părut că se ridică. S-au dat imediat jos să vadă ce se întâmplă, moment în care au observat cum un elicopter aflat în zbor loveşte un stâlp de iluminat şi se îndreaptă către ei. Instinctul a intervenit imediat.
-Adriane, fugi repede şi blochează traficul dinspre Arcul de Triumf. Eu mă duc pe partea opusă!
Cu mâinile ridicate, au oprit imediat maşinile şi astfel, elicopterul care nu era deloc stabil, a reuşit să aterizeze în mijlocul intersecţiei.
Totul s-a întâmplat foarte rapid.
După aterizare, Beinur şi Adrian s-au îndreptat către elicopter, pentru a vedea în ce stare sunt piloţii şi au anunţat dispeceratul!
- Deviaţi traficul dinspre Piaţa Charles de Gaulle! Tocmai ce a aterizat un elicopter în mijlocul intersecţiei!
Răspunsul de la dispecerat a venit cu o mică pauză.
- Elicopter?
- Vorbesc foarte serios! Un elicopter!
Cei doi colegi au rămas la faţa locului, până la ridicarea elicopterului din intersecţie.
Ei sunt Beinur şi Adrian, cei doi poliţişti, care astăzi au dat dovadă de prezenţă de spirit!
Felicitări”, au scris reprezentanţii MAI pe Facebook.
Elicopter militar, aterizare de urgenţă în sensul giratoriu de la Aviatorilor, în Bucureşti
Un elicopter militar a aterizat de urgenţă, în această dimineaţă, în sensul giratoriu de la Aviatorilor, în Bucureşti.
Elicopterul militar ce aparţine Statelor Unite ale Americii ar fi suferit o defecţiune tehnică şi chiar a lovit doi stâlpi în zona Charles de Gaulle. Cei doi stâlpi au fost retezaţi şi au ajuns pe şosea, blocând astfel traficul.
Pilotul elicopterului a găsit zona perfectă pentru a ateriza fără a provoca alte pagube, astfel că a efectuat o aterizare de urgenţă în sensul giratoriu de la Aviatorilor.