Este vorba de atacul la persoană, violenţă sau distrugere de bunuri care aparţin unităţilor de învăţământ.
În acest context părinţii cer pedepse mai dure pentru atacatori.
Aproape zece mii de cazuri de violenţă în şcoli au fost înregistrate în anul şcolar 2021-2022 dintr-un raport al Ministerului Educaţiei.
Cazurile de violenţă fizică, psihică sau emoţională în mediul şcolar au crescut dramatic de la un an la altul. Este vorba de 10.000 de cazuri înregistrate în ultimul an, arată un raport al Ministerului Educaţiei, cu 2000 mai multe cazuri, față de perioada 2019-2020, adică de 3 ori mai multe faţă de perioada în care elevii au desfăşurat orele in mediul online.
Ministerul Educaţiei a constatat toate acestea şi i-a chemat de urgentă la sediul instituţiei pe reprezentanţii inspectoratelor şcolare, reprezentanţii elevilor, ai părinţilor şi ai profesorilor, pentru a găsi noi soluţii în combaterea fenomenului "violenţei şcolare".
Elevii spun că vor cere accent pe prevenţie si constituirea grupurilor anti-bullying care au rolul de a indentifica situaţiile de risc.
Părinţii sunt mai drastici, ei spun că vor solicita consiliere şcolară obligatorie pentru toţi elevii care devin agresivi. În momentul de faţă, elevii pot fi sanctionaţi cu scăderea notei la purtare, pot fi mutaţi disciplinar într-o altă clasă, dar aceştia nu pot fi exmatriculaţi.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiei de părinţi merge cu propuneri de sancţiuni la Minister : "posturile de paznic în organigramă, consiliere a elevilor, plus familia acestuia, în funţie de situaţia dată." a declarat Iulian Cristache, la Antena 3 CNN.