Antena 3 CNN Actualitate Educație Vești proaste pentru elevi. Parlamentarii vor să reintroducă uniforma obligatorie în școli

Vești proaste pentru elevi. Parlamentarii vor să reintroducă uniforma obligatorie în școli

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 10:06 23 Oct 2017 Modificat la 10:06 23 Oct 2017
o_1bt40q780b15avd1pcp1nrj17i3d.jpg
Foto: Agerpres

Elevii din întreaga ţară ar putea fi obligaţi să poarte uniformă. Cel puţin asta prevede un proiect de lege iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, depus la Comisia de Administraţie a Camerei Deputaţilor. 

„În ultimii 25 de ani, s-au amplificat discrepanţele între cetăţeni, respectiv elevi, privind situaţia lor financiară. O parte dintre cetăţeni, puţini la număr, având o stare materială bună şi foarte bună, care le permite să le ofere condiţii deosebite copiilor lor, iar cealaltă parte, în majoritate, au sărăcit, fiind săraci şi foarte săraci. Considerăm că această inegalitate, în special între elevi, are ca urmare un efect negativ privind dezvoltarea tinerei generaţii“, se arată în expunerea de motive a legii, potrivit adevarul.ro.

Specialiştii în Educaţie afirmă că introducerea uniformei în şcoli nu este o idee rea, dar asta doar în condiţiile în care costurile ar fi acoperite de autorităţile statului. Altfel, s-ar încălca principiul constituţional al gratuităţii accesului la învăţământul de stat.
 

×
TOP articole
x close