Antena 3 CNN Actualitate Educație Un celebru matematician a murit la 59 de ani

Un celebru matematician a murit la 59 de ani

<1 minut de citit Publicat la 16:58 05 Sep 2016 Modificat la 16:58 05 Sep 2016
maxresdefault.jpg

Matematicianul francez Jean-Christophe Yoccoz, laureat al prestigioasei medalii Fields, echivalentul premiului Nobel în domeniu, a murit duminică la vârsta de 59 de ani, a anunţat luni Academia franceză de ştiinţe, al cărui membru a fost, transmite AFP.

Născut în 1957 la Paris, Jean-Christophe Yoccoz a fost profesor la College de France şi doctor al Universităţii din Paris. A murit după o lungă boală.

În 1994, acest specialist al sistemelor dinamice a obţinut medalia Fields, cea mai înaltă distincţie în matematică, şi a fost ales membru al Academiei de ştiinţe.

Formarea şi activitatea sa ştiinţifică fac din el un simbol al şcolii matematice franceze, la a cărei influenţă internaţională a contribuit, au indicat doi miniştri ai guvernului de la Paris, Najat Vallaud-Belkacem (educaţie naţională) şi Thierry Mandon (cercetare).

Jean-Christophe Yoccoz a lucrat de asemenea în Brazilia, unde a făcut în principal cercetare ştiinţifică cooperând cu Institutul naţional de matematică (IMPA) din Rio de Janeiro în timpul efectuării serviciului său militar, înainte să devină membru al Academiei braziliene de ştiinţe.

×
Etichete: matematica
x close