Subiecte Simulare Evaluarea Națională Matematică Elevii din clasele a VII-a marţi au susținut proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Subiecte Simulare Evaluarea Națională Matematică Aproximativ 350.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a sunt aşteptaţi să participe la simularea Evaluării Naţionale care a început, luni, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.Â
Subiecte Simulare Evaluarea Națională Matematică Potrivit MEN, la ora 9,00 vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30, timpul destinat elaborării unei lucrări scrise fiind de două ore de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Subiecte Simulare Evaluarea Națională Matematică "Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea", explică MEN.
Subiecte Simulare Evaluarea Națională Matematică Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul Consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.