Antena 3 CNN Actualitate Educație Cât de grele au fost subiectele la Evaluare Naţională în 2017 la proba de matematică

Cât de grele au fost subiectele la Evaluare Naţională în 2017 la proba de matematică

1 minut de citit Publicat la 10:35 21 Iun 2017 Modificat la 13:30 21 Sep 2023
o_1bj4jm29n1liq9k2esuje3u3g8.jpg

Examenul de Capacitate în 2017 a început la ora 9.00, elevii putând să iasă din sală după o oră.

Pe siteul evaluare.edu.ro vor fi postate subiectele de la Evaluare Naţională 2017, iar în jurul amiezii Baremul de corectare la Evaluare Naţională 2017.

Prezenţa la proba de limba şi literatura română de luni din cadrul Evaluării Naţionale a fost de 97,33%, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale. 

"Dintre cei 144.928 de candidaţi înscrişi, au fost prezenţi 141.104 (97,33%). Au absentat 3.824 de candidaţi (2,67%), în timp ce 4 candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1", se menţionează în comunicat. 

Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16,00, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi între orele 16,00 şi 20,00. 

Lucrările vor fi evaluate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.

În conformitate cu prevederile metodologice, în urma evaluării lucrărilor contestate "nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii".

Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii. 

MEN reaminteşte că media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (reprezentând 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (reprezentând 20%).

×
x close