Antena 3 CNN Actualitate Educație Sorin Cîmpeanu se gândeşte la relaxarea măsurilor în şcoli: "În Franța dacă apar 8 cazuri de copii infectați, cursurile merg mai departe"

Sorin Cîmpeanu se gândeşte la relaxarea măsurilor în şcoli: "În Franța dacă apar 8 cazuri de copii infectați, cursurile merg mai departe"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:33 31 Ian 2022 Modificat la 15:33 31 Ian 2022
sorin cimpeanu
Sorin Cîmpeanu se gândeşte la relaxarea măsurilor în şcoli: "În Franța dacă apar 5-8 cazuri de copii infectați, ei rămân izolați și cursurile merg mai departe" Sursa foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO

Oficialul a spus că Franța a renunțat recent la regula pe care România a implementat-o din 17 ianuarie, aceea că o clasă se închide la trei cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 într-un anumit număr de zile, potrivit edupedu.ro.

Câmpeanu a spus că chiar dacă sunt opt copii infectați într-o clasă, elevii sunt izolați și "școala merge mai departe".

Întrebat dacă se pregătește o relaxare a regulilor în vigoare, ministrul nu a negat. "Uitați-vă la state precum Franța, care a funcționat luni de zile cu regula "la trei cazuri apărute într-o clasă, se suspendă prezența fizică în acea clasă". 

De două săptămâni a renunțat la această regulă, apropo de relaxarea măsurilor (...). Este vorba despre o țară care are 400.000 de infectări zilnic. În Franța dacă apar 5-6-7-8 cazuri de copii infectați, acei copii infectați rămân izolați și școala merge mai departe", a spus Cîmpeanu.

Întrebat dacă vorbeşte cu ministrul Sănătăţii despre schimbarea regulilor, oficialul a replicat: 

"Nu e vorba de o relaxare care să privească numai școlile. (...) Atunci când estimezi că 60% din populația Uniunii Europene, unii estimează mai mult, alții spun că într-un an de zile cu toții vom trece peste prin această boală, trebuie să iei măsuri adecvate. Nu mai este atât o problemă sanitară, cât este o problemă economică și socială", a precizat Sorin Cîmpeanu.
 

×
x close