Simulările naționale pentru Evaluarea Națională 2024 sunt programate pentru luna februarie, potrivit calendarului transmis de Ministerul Educației.
Astfel, elevii de clasa a VIII-a vor susține proba la Matematică pe data de 6 februarie.
Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 09:00, iar accesul elevilor în sală este permis până la ora 08:30.
De asemenea, elevii de clasa a VIII-a au la dispoziție două ore pentru a rezolva subiectele propuse.
Citește și: Simulare Evaluare Națională 2024. Modele de subiecte la Limba și literatura română
Totodată, repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică.
Elevii primesc subiectele în formă de broșură, care se predă obligatoriu la finalul probei.
Modele de subiecte la Matematică
Notele obținute nu vor fi trecute în catalog, ci vor fi discutate împreună cu profesorii de la clasă, astfel încât elevii să înțeleagă cât de pregătiți sunt pentru examenul care va avea loc în vară.
Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
Anumite unități de învățământ au organizat deja, la nivel județean, simularea pentru Evaluarea Națională 2024.
În imaginile din GALERIE puteți vedea un model de subiect la Matematică pentru Simulare Evaluare Națională 2024.
Proba la Matematică este formată din trei subiecte, fiecare subiect având câte șase exerciții.
Cum poate fi corectată o greșeală
La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect.
Art. 10 – „(15) Elevii care doresc să corecteze o greșeală o taie cu o linie orizontală și completează, alături, răspunsul considerat corect.
(16) Elevii cărora nu le este suficient spațiul din broșura pentru redactarea răspunsurilor pot solicita pagini suplimentare pe care pot continua formularea răspunsurilor.”
În cazul figurilor de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor, potrivit edupedu.ro.
Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024
Prima probă care va fi susținută de elevii de clasa a VIII-a în cadrul simulărilor naționale este cea la Limba și literatura română, urmând apoi proba la Matematică.
Ultima probă scrisă va fi cea la Limba și literatura maternă, potrivit calendarului:
- 5 februarie 2024: Limba şi literatura română – probă scrisă
- 6 februarie 2024: Matematică – probă scrisă
- 7 februarie 2024: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
- 23 februarie 2024: Comunicarea rezultatelor
Astfel, rezultatele obținute de elevi vor fi comunicate pe data de 23 februarie.
Calendar Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2024:
- 11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
- 14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
- 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
- 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
- 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
- 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
- 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
- 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor