Antena 3 CNN Actualitate Educație Salariile profesorilor ar putea să nu mai fie majorate de anul viitor | Guvernul nu mai are bani

Salariile profesorilor ar putea să nu mai fie majorate de anul viitor | Guvernul nu mai are bani

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:33 03 Noi 2023 Modificat la 13:33 03 Noi 2023

Potrivit unor surse liberale, bugetul Ministerului Educației prognozat pentru anul viitor este cu 38 de miliarde de lei mai mare decât cel anul acesta, iar Guvernul nu are la dispoziție această sumă.

Liberalii au insistat să se acorde majorările salariale promise profesorilor. Nu este posibilă o creștere cu 50%, ci în continuare se duc discuții cu sindicatele din educație pentru a se ajunge la un consens, pentru că până acum discuțiile s-au purtat pe legea pensiilor.

În continuare, vor discuta cei din coaliție și pe legea salarizării, însă tot pentru bugetul pe anul viitor, liberalii insistă să se ducă banii și spre investiții, dar și pentru marile proiecte de infrastructură, care au fost amânate în această perioadă pentru a ține sub control deficitul bugetar.

De asemenea, mulți bani din bugetul de pe anul viitor se duc și la pensii, pentru că se va acorda acea majorare începând din ianuarie 2024. 

Mai mult decât atât, vor mai fi acordate și acele carduri pentru alimente, spun surse politice, iar cele pentru energie vor putea fi folosite până la finalul lunii martie anul viitor. 

Citește și: Pensionarii care vor primi bonusuri la pensie! Câți ani trebuie să muncești pentru a-ți crește veniturile | Schimbare în noua lege

Pe de altă parte, ajutoarele one-off, cele pentru pensionarii cu venituri mici, nu se vor mai acorda începând cu data de 1 ianuarie, atunci când intră în vigoare majorarea de 13,8% pentru pensii.

Bugetul pe anul viitor ar urma să fie votat în Parlament până la finalul acestei sesiuni parlamentare, adică undeva până la jumătatea lunii viitoare, așa cum și-a asumat coaliția de guvernare. 

×
Etichete: salarii profesori
x close