Antena 3 CNN Actualitate Educație „România educată” are cei mai mulți elevi repetenți. Bucureștiul ocupă primul loc în clasamentul rușinii

„România educată” are cei mai mulți elevi repetenți. Bucureștiul ocupă primul loc în clasamentul rușinii

Raluca Măndoiu
2 minute de citit Publicat la 12:04 15 Oct 2024 Modificat la 12:05 15 Oct 2024
evaluare nationala clasa a VI a
Tot mai mulți elevi abandonează școala și tot mai puțini se înscriu într-o unitate de învățământ /Sursa foto: Profimedia Images

România se confruntă cu o criză educațională gravă. Numărul elevilor care ajung să rămână repetenți, să fie exmatriculați sau să abandoneze școala a crescut alarmant. Numai în anul școlar trecut, peste 86.000 de elevi au ajuns în situația de a repeta clasa, iar Bucureștiul este fruntaș la acest capitol.

În România educată, tot mai mulți elevi abandonează școala și tot mai puțini se înscriu într-o unitate de învățământ. Acestora li se adaugă cei care rămân repetenți.

În anul școlar 2023-2024, 86.000 de elevi au rămas repetenți. Capitala conduce topul rușinos al repetenților, însă, în București sunt și cei mai mulți elevi din țară, mai exact 209.000, dintre care 4.809 elevi au rămas repetenți anul trecut. 

Pe locul doi se clasează Constanța, cu 2.424 de elevi care au repetat clasa, dintr-un total de 74.519 elevi. 

Pe locul trei se află Brașov, cu 2.365 de elevi repetenți, dintr-un total de 63.469 de elevi.

Primii în Europa la abandonul școlar

O altă problemă gravă este rata ridicată a abandonului școlar. An de an, aproape 16% dintre elevi renunță la școală, iar 1 din 5 elevi din medii defavorizate abandonează școala.

Anul trecut, 4.500 de elevi din clasa a VIII-a au abandonat școala. 

Tot mai puțini copii înscriși la școală

Pe de altă parte, România Educată are tot mai puțini copii înscriși la școală.

Dacă în anul școlar 2022-2023 ani erau aproape 2,89 de milioane de elevi, în anul școlar 2023-2024 au fost doar 2,7 milioane de elevi. 

Aceste cifre ilustrează starea învățământului românesc. Deși proiectul „România Educată” își propunea să scadă abandonul școlar cu 10%, încă suntem pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. 

De asemenea, un alt obiectiv era creșterea până la 40% a tinerilor cu studii superioare, dar suntem pe al doilea loc în Europa cu cei mai puțini tineri care au terminat o facultate.

 

×
x close