Mirela predă Limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială "Oltea Doamna" din Oradea, unde, prin chestionare, caută să descopere la început de an pasiunile copiilor şi apoi să le folosească în predarea materiei.
Aceasta a fost nominalizată în 2021 în Top 50 Global Teacher Prize - Oscarul din Educaţie. Ea se numără acum printre cei mai buni profesori din lume.
"Toţi aceşti profesori de top mondial sunt experţi în domeniul lor şi vin cu ceva nou, cu metode neconvenţionale, care nu sunt neapărat întotdeauna apreciate şi agreate. Deşi foarte diferiţi ca domenii şi moduri de lucru, este clar că numitorul comun al educaţiei la nivel mondial este accentul pe valorizarea elevului", a explicat profesoara.
Aceasta activează în programe educaţionale privind problemele globale în colaborare cu fostul vicepreşedinte al SUA, Al Gore, fondatorul mişcării Climate Reality, şi cu fostul ministru al Marii Britanii, Tony Blair, fondator al Institute for Global Change.
De asemenea, ea derulează activităţi împreună cu comunitatea locală sau naţională, prin texte nonliterare, pentru evenimente culturale din oraş pe care le promovează în social media. Totodată, contribuie la promovarea comunităţii locale la nivel internaţional, printr-un proiect cultural cu muzee din Austria, potrivit stiridiaspora.ro.