Ana Iorga a explicat în rubrica „Pe cuvânt” dacă formularea „a-şi aduce aportul" este un pleonasm.
În unele lucrări este considerată un caz clasic de pleonasm. Şi multă lume este foarte înverşunată atunci când o aude.
„Toţi ne-am adus aportul în acest proiect". Ceva acolo nu sună tocmai bine dacă ştim un pic de etimologie.
Dacă ţinem cont de etimologia cuvintelor, formularea este greşită. Şi zgârie în primul rând urechile celor care ştiu franceză.
„Aport" vine din franceză, de la verbul „apporter", care înseamnă chiar a aduce.
Dar dacă nu ştii franceză, vezi că „aport" înseamnă de fapt contribuţie, aşa că utilizarea nu mai pare atât de neinspirată.
Totuşi, definiţia exactă din ultima ediţie a dicţionarului explicativ al limbii române spune că aportul este „o contribuție materială, intelectuală, morală ADUSĂ de cineva într-o acțiune comună". Deci ar însemna că aduci ceva adus.
Nici „a-şi aduce contribuţia" nu e o formulare prea reuşită. Contribuţia este „o parte cu care cineva participă la o acțiune sau la o cheltuială comună" şi este sinonimă, potrivit DEX, cu aport.
Am ajuns deci la concluzia că a-şi aduce aportul este pleonasm. Ca să-l evităm, avem mai multe soluţii la îndemână.
Să luăm exemplul: Ea şi-a adus aportul la acest film. Mai întâi, putem înlocui verbul, păstrând substantivul aport. Putem spune: Ea a avut un aport sau a avut o contribuţie la acest film. Sau putem reformula astfel: Ea a contribuit la acest film.
În concluzie, să nu ne mai aducem aportul, ci mai degrabă să participăm, să contribuim sau să avem un aport la ceva.
