Antena 3 CNN Actualitate Educație Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Cum spunem corect: formula de calcul a pensiilor sau formula de calcul al pensiilor

Pe cuvânt, cu Ana Iorga. Cum spunem corect: formula de calcul a pensiilor sau formula de calcul al pensiilor

1 minut de citit Publicat la 11:50 08 Aug 2018 Modificat la 11:50 08 Aug 2018
o_1ckcblhbg1h551l9trti1ng417pi8.png

Ana Iorga a explicat în rubrica „Pe cuvânt” despre expresia „formula de calcul al pensiilor”.

De fapt, marea dilemă a fost cum spunem corect: „formula de calcul A pensiilor" sau „formula de calcul AL pensiilor". Cum facem acordul articolului genitival al. La feminin sau la masculin? Să ştiţi că nu e simplu deloc la prima vedere. Vă înţeleg perfect dacă aţi ezitat. Dar dacă urmăriţi explicaţia de azi, veţi învăţa să descifraţi structura acestor construcţii şi odată ce aţi făcut asta, veţi face corect acordul.

Aşadar: „formula de calcul A pensiilor" sau „formula de calcul AL pensiilor"? La prima vedere, suntem tentaţi să alegem prima variantă: „formula de calcul A pensiilor". Dar eu nu o recomand. E important în astfel de situaţii să identificăm corect regentul substantivului „pensii", regentul adică elementul la care el se raportează logic, cuvântul cu care stabileşte o relaţie directă de subordonare. Să regândim acest exemplu din perspectiva acestei noi informaţii: noi aici spunem de fapt „formula pensiilor" sau „calculul pensiilor"? Ce e mai important aici? La ce se raportează substantivul „pensii"? La calcul, desigur. Deci acordul nostru ar trebui să fie la masculin.

Dar să explicăm ambele variante. Dacă facem acordul la feminin, ca în prima variantă, înseamnă că subordonăm genitivul „pensii" întregului grup „formula de calcul", adică regentul este „formula". Dacă gândim prima parte ca un grup sintactic mai sudat, atunci spunem: „formula de calcul a pensiilor, a salariilor, a burselor pentru studenţi". Totuşi, logica ne spune că nu formula este a pensiilor, ci este vorba despre calculul pensiilor.

De aceea varianta de acord recomandată aici, din punctul meu de vedere, este la masculin: „formula de calcul AL pensiilor". Recomandarea mea se bazează pe analizele lingviştilor şi pe recomandări similare care apar în literatura de specialitate.

Mai multe ne explică Ana Iorga în rubrica „Pe cuvânt”.

×
x close