Antena 3 CNN Actualitate Educație Patru universităţi din România, în Topul celor mai bune universităţi din lume din 2017. Iată care sunt

Patru universităţi din România, în Topul celor mai bune universităţi din lume din 2017. Iată care sunt

1 minut de citit Publicat la 11:12 28 Oct 2016 Modificat la 11:12 28 Oct 2016
Cluj-Napoca_University_of_Babes-Bolyai.JPG
Foto: wikimedia.org/wikipedia

Patru universităţi din România au fost incluse în Topul celor mai bune universităţi din lume din 2017 (2017 Best Global Universities), realizat de U.S. News & World Report. Acestea sunt Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, scrie Agerpres.

Cu un scor general de 48 de puncte din 100, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă locul 569 din acest top în care sunt incluse 1.000 de universităţi din lume.

Universitatea Bucureşti se află pe locul al doilea dintre unităţile de învăţământ din România, aceasta fiind în top pe poziţia 733, cu 42,9 puncte. Urmează Universitatea Politehnică din Bucureşti, pe locul 750 în top, cu 42,4 puncte, şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, pe treapta 996, cu 33,5 puncte.

Pe primul loc în Topul celor mai bune universităţi din lume din 2017 se află Universitatea Harvard din Statele Unite, cu un scor maxim de 100 de puncte. Pe următoarele patru locuri se află tot unităţi prestigioase de învăţământ americane - Massachusetts Institute of Technology (M.I.T.), Universitatea Stanford, Universitatea California-Berkeley şi California Institute of Technology.

În ceea ce priveşte Europa, universităţile cel mai bine clasate sunt Universitea Oxford, Universitatea Cambridge şi Imperial College London, toate din Marea Britanie.

Majoritatea universităţilor din acest top sunt din Statele Unite (210), urmate de China (87), Marea Britanie (68), Germania (55) şi Franţa (49).

Topul celor mai bune universităţi din lume 2017 evaluează 1.000 de unităţi de învăţământ superior din 65 de ţări. Acestea sunt clasificate pe baza a 12 indicatori care măsoară performanţele în domeniul cercetării şi reputaţia lor internaţională şi regională, potrivit U.S. News & World Report.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi au fost incluse şi în topul QS World University Ranking, în care sunt evaluate peste 900 de universităţi din lume.

×
x close