Solicitarea profesorilor, de majorare a salariului începând din 1 ianuarie 2024, nu apare însă în OUG, ci numai în Nota de fundamentare.
Proiectul ordonanței de urgență prevede că, începând cu data de 01 iunie 2023, se majorează salariile de bază ale profesorilor, astfel: personalul didactic și didactic auxiliar din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior cu suma 1300 de lei brut, personalului didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare, precum și pentru celelalte categorii de funcții cuprinse în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, cu 1300 de lei, iar personalul nedidactic din cadrul unităților de învățământ preuniversitar și instituțiilor de învățământ superior cu suma 400 de lei brut.
"Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art.I
Citeşte şi: Cu cât cresc, de fapt, salariile profesorilor, după adoptarea ordonanţei de urgenţă
La Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, Anexa I Cap.I lit.A se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta ordonanță de urgență.
Art.II
La articolul I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, după alineatul (11) se introduc trei noi alineate, alin. (12) - (14) cu următorul cuprins: (12)
Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. I, Cap. I lit. A la aceeași lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.
(13) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază aflate în plată pentru personalul didactic auxiliar din cadrul bibliotecilor universitare precum și pentru celelalte categorii de funcții prevăzute în anexele la Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de personal didactic auxiliar, conform Legii educației nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și care își desfășoară activitatea în sistemul național de învățământ, se majorează cu suma de 1300 de lei fiecare.
Vezi şi: Decizia luată de Ministerul Educaţiei care îi va afecta pe profesorii aflaţi în grevă
(14) Începând cu salariile aferente lunii iunie 2023, prin derogare de la dispozițiile art. 12 alin (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, salariile de bază stabilite potrivit alin.(1^1) pentru personalul nedidactic din sistemul național de învățământ se majorează cu suma de 400 de lei fiecare. Această sumă se acordă și pentru personalul nedidactic încadrat la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Art. III
În aplicarea art. II, la stabilirea cuantumului brut salariilor de bază ale personalului, aferent lunii iunie 2023, se are în vedere această lună, în integralitate.
Art. IV
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 1 iunie 2023 se abrogă", se arată în OUG.
Solicitarea profesorilor de majorare a salariului din 1 ianuarie 2024 apare în Nota de fundamentare, nu şi în proiectul OUG
Solicitarea profesorilor de majorare a salariului din 1 ianuarie 2024 apare, însă, în Nota de fundamentare.
"De majorările salariale prevăzute în prezenta ordonanță de urgență beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior.
În contextul în care România are obligația să respecte jaloanele impuse prin PNRR și având în vedere situația excepțională care impus adoptarea prezentei ordonanță de urgență, în urma negocierilor desfășurate între reprezentanții Guvernului și liderii federațiilor sindicale care au declanșat greva generală la nivelul sistemului național de învățământ, pentru a putea asigura deblocarea sistemului de învățământ și respectarea dreptului la educație pentru 3 milioane de elevi, în urma negocierilor Guvern-Federații sindicale, s-a convenit asupra faptului că noua lege a salarizării va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public, iar creșterea salarială pe noua grilă se va face etapizat, prima tranșă de la 1.01.2024 fiind de 50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării".
Vezi şi: Lovitură pentru profesorii care sunt în grevă. Guvernul a modificat o lege prin OUG
Şcolile rămân închise şi luni. Sindicaliştii nu cedează: "Mâine este grevă, să fie clar"
Sindicaliştii din Educaţie au transmis, duminică, că greva în şcoli va continua şi luni.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat după negocierile de la Palatul Victoria, că mâine este grevă în școli.
Liderii sindicatelor din Educație au fost duminică dimineața la consultări cu premierul Nicolae Ciucă. Ei nu spun încă faptul că nu accepta oferta, dar spun că vor să vadă totul în Monitorul Oficial.