În urmă cu un an, când Deutsche Schule Bukarest împlinea 10 ani, am făcut o promisiune ambițioasă: că vom construi o școală nouă în București pentru elevii noștri și pentru aceia, tot mai mulți, care bat la porțile noastre.
A venit timpul să arătăm că ne ținem de cuvânt! Astăzi, joi 29 noiembrie, în prezența Excelențelor Lor Ambasadorul Germaniei la București, domnul Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Austriei, doamna Isabel Rauscher și Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, domnul Urs Herren, precum și a primarului Sectorului 1 București, domnul Daniel Tudorache, am început construcția noii școli pe situl din interiorul Petrom City - strada Coralilor, Sector 1, București.
Prima cărămidă pe care am pus-o astăzi simbolizează începutul unui proiect ce va răspunde celor mai exigente standarde din învățământul german - un ansamblu de învățământ cu următoarele funcțiuni: creșă, grădiniță, corp administrativ cu sală de spectacole, școală primară, gimnaziu, liceu, cantină cu bucătărie și terenuri de sport.
"Am pus mult suflet în sprijinul acestui proiect - noua DSBU. Asta și pentru că, înainte să intru în diplomație, am fost pedagog. Înțelegerea contextului internațional se poate construi prin propria politică culturală și educațională: formare lingvistică, oferte educaționale, cursuri universitare și foarte important existența unor școli care se pot afirma atât din punct de vedere local cât și la nivel internațional" , afirmă Excelența Sa Ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt.
"DSBU reprezintă materializarea spiritului european. Vorbim mult despre Europa, despre principii, valori comune, democrație, egalitate, educație - în această școală găsim români, germani, austrieci, elvețieni, bulgari, croați. Sunt toți împreună și învață unul de la altul și tocmai aceasta este Europa.", afirmă Friederike Gribkowsky, Președinte al Consiliului DSBU.
Elevii noștri vor mai beneficia de o piațetă centrală, un teren de sport, locuri de joacă pentru fiecare nivel de învățământ, iar părinții vor avea locuri de parcare amenajate pentru a-i putea aduce sau lua de la școală. Terenul care va găzdui clădirea nouă și anexele are peste 2 hectare și a fost donat, cu generozitate, de OMV Petrom. Școala cea nouă va măsura peste 8.000 mp și facilități suplimentare totalizând alți 2.500 mp, astfel încât celor peste 500 de copii și elevi care vor studia curând aici, să nu le lipsească nimic. Întregul demers se bucură de sprijinul ambasadelor Germaniei, Austriei și Elveției. Investiția totală depășește 13 milioane de Euro, din care aproape 5 milioane sunt asigurate de statul german, restul fiind acoperit dintr-un credit bancar.
Prima cărămidă pe care am pus-o astăzi la temelia noii școli înseamnă un nou angajament ferm și asumat că valorile în care credem de peste 11 ani vor fi consolidate și duse mai departe de elevii și profesorii noștri.
DSBU este singura școală din România care urmează în totalitate programa germană și care este acreditată de Ministerul Afacerilor Externe din Germania și membră a Federației Mondiale a Școlilor Germane din străinătate.
DSBU urmează programa școlară a landului Baden-Württemberg, iar cursurile se desfășoară în limba germană.