Antena 3 CNN Actualitate Educație Numai de bine. Carte de record mondial - „Aventurile fraților Adrenalină”

Numai de bine. Carte de record mondial - „Aventurile fraților Adrenalină”

1 minut de citit Publicat la 09:51 02 Iul 2017 Modificat la 09:51 02 Iul 2017
o_1bk10uie31hml1p8e1il2gs91suf8.png

 

 „Aventurile fraţilor adrenalină" este cartea cu cei mai mulţi autori din lume. 1.354 de mici scriitori au conturat o poveste călătoare. Copii din 42 de şcoli, câte una din fiecare judeţ, au lucrat cot la cot, şi-au pus mintea la contribuţie şi au așternut pe foaia albă gânduri pline de creativitate, sub îndrumarea profesorilor.

Fiecare şcoală a contribuit cu câte un capitol de 15 pagini, iar sarcina scrierii a fost împărţită frăţeşte. Fiecare copil a scris de mână câte jumătate de pagină. Capitolul a fost pus apoi în plic şi trimis către următoarea şcoală. Şi uite aşa, povestea călătoare a prins contur. Provocarea a fost ca elevii să continue povestea scrisă de cei dinaintea lor.

"Asociaţia Povestaşii" a scos la lumină munca celor mici, aşa că veţi găsi volumul "Aventurile fraţilor Adrenalină" şi în librării. Fraţii gemeni Mira şi Fly sunt personajele principale ale poveştii călătoare. Cei doi pornesc într-o aventură fascinantă după ce şarpele Black scoate la iveală o scrisoare lăsată de bunica lor, Elena.

Din scrisoare, cei doi află că au o misiune grea de îndeplinit: să îndepărteze lăcomia, invidia şi ura care îmbolnăvesc lumea. Vor face acest lucru cu ajutorul şarpelui, al unui ceas de argint şi al instrucţiunilor lăsate de bunica Elena. 

×
x close