Antena 3 CNN Actualitate Educație Modificări importante la legea educației. Scade numărul de elevi dintr-o clasă

Modificări importante la legea educației. Scade numărul de elevi dintr-o clasă

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 20:11 10 Feb 2020 Modificat la 20:11 10 Feb 2020
o_1e0o4hbdnjn11s6q1amr16922ojb.jpg
Foto: pixabay.com

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de luni, în calitate de for decizional, o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, potrivit căreia numărul maxim de elevi în clasele de gimnaziu, liceale şi profesionale se reduce de la 30 la 26.

Propunerea legislativă a întrunit 79 de voturi „pentru” şi 36 de „abţineri”.

Potrivit actului normativ, iniţiat de grup de parlamentari UDMR şi amendat în Comisia de învăţământ a Senatului şi însuşit de plen, în educaţia antepreşcolară vor fi grupe de maximum 8 copii, faţă de 9, cât prevede legea în vigoare, la învăţământul preşcolar grupa are 17 copii, faţă de 20 în prezent, iar în învăţământul primar - 22, faţă de 25.

Actul normativ prevede ca în fiecare unitate de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea un psiholog şcolar care să aibă în evidenţă până la 500 de elevi.

În forma actuală a legii elevii beneficiază de tarife reduse cu minim 75% pentru acces la muzee la concerte la spectacole de teatru, de operă, de filme şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, iar potrivit amendamentului adoptat în comisie şi însuşit de plenul Senatului elevii beneficiază de gratuitate pentru accesul în aceste instituţii.

×
x close