”De multe luni solicit testarea tuturor elevilor și preșcolarilor, precum și a personalului din învățământ. (...) Este vorba de o achiziție de 70 de milioane de teste, aprobate astăzi de CNSU, pe baza, pe de o parte, a cerințelor de reglementare la nivelul achiziției într-o țară europeană, precum și a cerințelor minime de performanță, elaborată de Agenția Națională a Medicamentului.
Ministerul Educației a transmis numărul total de beneficiari, iar calculul a fost făcut pentru o testare de două ori pe săptămână, cu aceste teste de salivă. De îndată ce Serviciul Național pentru Achiziții Centralizate va face achiziția, testele, prin intermediul CNSU, vor ajunge în toate județele prin DSP-uri.
(...) Este vorba de aproape 2,8 milioane de elevi și preșcolari, la care se adaugă 265.000 de angajați din sistemul public de învățământ preuniversitar”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Testele de salivă vor fi auto-administrabile, pentru a nu necesita personal medical
Ministrul Educației a precizat că aceste teste nu pot fi raportate în platforma ofocială, Corona Forms.
”În paralel cu aceste teste de salivă, în școli vor exista teste antigen rapide, (...) știut fiind faptul că pentru astfel de teste e nevoie de acordul părinților. Ministerul Educației a cerut ca aceste teste pe bază de salivă să fie foarte ușor administrabile, chiar auto-administrabile, pe modelul altor state europene, pentru a nu necesita personal cu competențe medicale.
(...) Am văzut foarte multe exemple în alte state, în care ele sunt auto-administrate de către copii cu vârstă mică. Sigur, un minim proces de instructaj, va fi necesar, dar ele să poată fi administrate de părinți, de învățători, de profesori, chiar de către copii”, a mai spus Cîmpeanu la Antena 3.
Testele COVID-19 de salivă, aprobate în școli
Testele covid de salivă au fost aprobate în școli, de CNSU. 70 de milioane de teste vor fi achiziționate într-o primă tranșă, practic câte două teste de copil și profesor pe săptămână.
Aceste 70 de milioane de teste vor fi suficiente pentru următoarele 11 săptămâni.
După ce un test de salivă va ieși pozitiv, acesta nu va fi trecut în corona forms, adică nu va fi înregistrat la DSP. Un rezultat pozitiv la testul de salivă este urmat de un test RT-PCR sau un test rapid antigen, acesta din urmă fiind înregistrat la DSP, dacă rezultatul este pozitiv.