Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministerul Educaţiei: Aproape 8.500 de elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit | 158 dintre ei au medii sub 2

Ministerul Educaţiei: Aproape 8.500 de elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit | 158 dintre ei au medii sub 2

Ministerul Educaţiei a anunţat miercuri câţi elevi care au medii sub nota 5.00 primesc burse de merit în anul şcolar 2023-2024.

ministerul educatiei anunt elevi medii sub 5 burse de merit
Ministerul Educaţiei a anunţat câţi elevi cu medii sub 5.00 iau burse de merit Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Noi 2023   •   13:28

Un număr de 8.494 de elevi cu medii între 1 și 4.99 iau bursă de merit în acest an școlar, potrivit Ministerului Educației. Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99. Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.

Potrivit unui comunicat al Ministerului, cele mai recente date transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti arată că peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de burse de merit.

În funcţie de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidenţiat că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranşa de medii 8.00 - 10.00.

Citeşte şi: Bursele şcolare au fost majorate! Anunţul Ministerului Educaţiei

De menționat este faptul că 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 - 10.00.

Documentul poate fi consultat AICI.

"8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 - 7.99 și 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00. Raportat la numărul total de burse școlare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranșă reprezintă 0,66%.

6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape județene sau naționale ale olimpiadelor/competițiilor școlare și extrașcolare", se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei.

Citeşte şi: Măsurile de austeritate care intră în vigoare astăzi! Primele categorii de români afectate

Ministerul precizează că în anul şcolar 2022-2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit și peste 92.000 de burse de studiu, element ce relevă o majorare a numărului de beneficiari în acest an școlar. 

"Reiterăm că obiectivele burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizează stimularea învățării individuale, încurajarea unei competiții constructive în fiecare clasă de gimnaziu și liceu din România, reducerea disparităților  sociale, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite, atât la examenele naționale, cât și la testările internaționale", se mai arată în comunicat.

×
Subiecte în articol: burse de merit Ministerul Educației
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close