Profesoara Cristian Tunegaru relatează povestea cutremurătoare a unui copil inteligent, dar extrem de sărac.
"Am cunoscut undeva în ţara asta un copil care-şi vindea temele pe mâncare. Un copil slab, cu un trup fragil dintr-o familie numeroasă. În pauze, stătea în ultima bancă şi înfuleca câte un sandviş uriaş făcut din jumătate de pâine. Nu i l-a pregătit mama acasă, l-a „câştigat prin muncă“, de la un coleg căruia i-a făcut tema la matematică. Pentru că el era cel mai bun din clasă lui la matematică, copiii arătau interes. Şi au înfăptuit o piaţă; e adevărat, el deţinea monopolul.
Multă vreme, niciun adult n-a ştiut ce se întâmplă în clasă, până când Andrei mi s-a plâns că Mihai i-a furat mâncarea. L-am găsit pe Mihai în ultima bancă, ţinând strâns un sandviş între mâini. În timp ce îl muştruluiam şi încercam să înţeleg de ce un copil cuminte fura mâncarea colegilor, el se uita în jos, ascunzând un soi de mândrie pe care n-am înţeles-o atunci. N-am scos de la el niciun cuvânt. Mai târziu, doar, am descifrat întâmplarea: după ce Mihai i-a făcut tema, Andrei a refuzat să-i dea mâncarea promisă, încălcând înţelegerea; aşa că băiatul şi-a luat singur sandvişul „muncit“.
Primul meu impuls a fost acela că trocul nu poate fi acceptat la şcoală, că e cu totul imoral să vinzi şi să cumperi cunoaştere. Totuşi, cum să decizi să intervii când ştii că e vorba despre binele, confortul şi sănătatea unui copil? Cum să-i spun că de mâine nu va mai mânca la şcoală, când ştii că cere mâncare de nevoie? Poate că mâncarea asta îl ţine activ şi sănătos. Cum putem să vorbim de principii cu un copil cu stomacul gol?
Copiii aceştia despre care citim uneori în ziare şi care ne înduioşează nu sunt nişte fantasmagorii. Ei sunt parte din România de astăzi, o parte frumoasă, plină de inocenţă şi cu un potenţial extraordinar. Avem nevoie de politici care să-i scoată din sărăcie absolută şi umilinţă, să le redea şansele să se dezvolte, să devină re-formatorii de care satul românesc are atâta nevoie", a scris Cristina Tunegaru, pe Facebook.
