Potrivit noului ministru al Educației, dacă proiectele legii vor fi adoptate în 2023, atunci noul examen de la finalul clasei a VIII-a și de admitere la liceu vor fi susținute de elevii care încep clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.
“Este în continuare luată în calcul (introducerea unui examen separat pentru admiterea la colegii – n. red.), dar forma finală este încă în discuție”, a afirmat ministrul.
“Dacă legea educației va fi adoptată de Parlament până la finele acestui an, cei care intră în clasa a V-a în 2023-2024 vor da evaluarea pe noul sistem. Poate vom avea timp să și pilotăm dintre soluții“, a spus Deca, potrivit edupedu.ro.
“Pentru admiterea la liceu ne dorim o soluție care să dea liceelor și o autonomie în a selecta în funcție de profil, dar să țină cont de nevoile de echitate. De aceea am spus că vom regândi în consultare cu specialiștii. Vom reanaliza tot ce înseamnă constructul nou de Bacalaureat și vom vedea în ce măsură ideile inițiale pot fi susținute. (…) Vom anunța soluțiile atunci când vor fi agreate și gata să fie puse pe masa guvernului”, a anunțat astăzi, în prima conferință de presă ca ministru al Educației, Ligia Deca.
“Există dezideratul să avem legile transmise pe circuit până la sfârșitul lunii octombrie”, spune oficialul, care precizează că “noile legi trebuie să fie adoptate și în vigoare la începutul anului școlar viitor“.
Ministrul Educaţiei nu vrea să treacă şcolile în on-line din cauza crizei energetice. Ce schimbări mai anunţă Ligia Deca
"Ministerul Educației și eu personal dorim ca școlile să rămână deschise, indiferent de cursul pe care criza economică sau energetică îl va lua. Nu ne mai putem permite goluri sau pauze în procesul de învățare.
De aceea, există discuții guvernamentale privind sprijinul acordat școlilor și autorităților publice locale, în așa fel încât să nu existe discuții de trecere în on-line, când, de facto, copiii au nevoie să vină la școală", spune Ligia Deca.