Antena 3 CNN Actualitate Educație Bacalaureat 2024. Ligia Deca, mesaj pentru elevi, înainte de probele scrise: „Nu vă lăsați influențați de ceea ce vedeți pe internet”

Bacalaureat 2024. Ligia Deca, mesaj pentru elevi, înainte de probele scrise: „Nu vă lăsați influențați de ceea ce vedeți pe internet”

Bacalaureat 2024. Ligia Deca, mesaj pentru elevi, înainte de probele scrise: „Nu vă lăsați influențați de ceea ce vedeți pe internet”
Ministrul Educației, Ligia Deca. Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Iun 2024   •   15:44

Nu vă lăsați influențați de ceea ce vedeți pe internet când vine vorba despre subiecte posibile, spune ministrul Educației, Ligia Deca, într-un mesaj adresat duminică absolvenților care încep luni probele scrise ale examenului de Bacalaureat.

Ministrul Educației le recomandă candidaților să petreacă ziua de duminică relaxându-se.

„Am încredere că veți reuși să valorificați tot ceea ce știți și sunt convinsă că tot efortul vostru se va vedea în rezultate.

Vă îndemn să petreceți această zi făcând ceea ce vă relaxează și odihnindu-vă. Nu vă lăsați influențați de ceea ce vedeți pe internet când vine vorba despre subiecte posibile. Și nu uitați că aceasta este doar o etapă. Cred în potențialul vostru și sunt convinsă că veți fi iubiți și sprijiniți de cei dragi, indiferent de rezultat”, a transmis Ligia Deca.

Am încredere că veți reuși să valorificați tot ceea ce știți și sunt convinsă că tot efortul vostru se va vedea în...

Publicată de Ligia Deca pe Duminică, 30 iunie 2024

Ea a spus că înțelege emoțiile trăite în aceste zile de părinți și le-a mulțumit cadrelor didactice implicate în organizarea examenului.

„Dragi părinți, vă înțeleg emoțiile și vă sunt alături, așa cum dumneavoastră sunteți alături de propriii copii!

Mulțumesc tuturor cadrelor didactice care fac ca acest examen să se desfășoare în bune condiții!

Mult succes tuturor!”, a scris Ligia Deca pe Facebook.

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat încep luni cu cea la Limba și literatura română, marți este proba obligatorie a profilului, joi proba la alegere a profilului şi specializării, iar vineri proba la Limba si literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afișate în 8 iulie, iar cele finale după soluționarea contestațiilor în 12 iulie.

Ce obiecte sunt interzise la examenul de Bacalaureat 2024

  • manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărţi, ciorne
  • telefoane mobile
  • ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete

Ce le este interzis elevilor în timpul probelor de la Bacalaureat 2024

-să comunice între ei sau cu exteriorul;
-să copieze;
-să transmite materiale care permit copiatul;
-să schimbe ciorne între ei

Calendarul probelor scrise la Bacalaureat 2024

  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării 
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă 
  • 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor
  • 9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
  • 12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Viktor Orban a ajuns la Kiev, în prima sa vizită oficială în Ucraina
x close