Antena 3 CNN Actualitate Educație Educația sexuală va fi studiată în școli | Legea a fost adoptată

Educația sexuală va fi studiată în școli | Legea a fost adoptată

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 15:15 21 Iun 2022 Modificat la 15:40 21 Iun 2022
scoli-nepregatite-an-scolar-726497

Legea pentru educația sexuală a fost adoptată astăzi în Parlament cu 224 voturi pentru, 49 de abțineri și un singur vot împotrivă.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, stabilind că în unităţile şcolare se vor derula sistematic din clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor, programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

Deputaţii au decis să admită în parte cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Legea reglementează posibilitatea desemnării drept persoană care să asigure creşterea şi îngrijirea copilului, pe lângă rudele până la gradul III, şi a altor persoane faţă de care acesta a dezvoltat relaţii de ataşament sau s-a bucurat de viaţa de familie. De asemenea, legea prevede redefinirea serviciilor de tip rezidenţial, precum şi instituirea unei indemnizaţii lunare de sprijin pentru familia sau persoana care a primit în plasament sau este tutore al unui copil, pe perioada în care asigură creşterea şi îngrijirea copilului.

Textul adoptat iniţial de Parlament prevedea că în unităţile şcolare se derulează sistematic, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie.

În cererea de reexaminare se preciza că prin introducerea sintagmei "educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară", textul de lege se îndepărtează de principiul "promovării educaţiei pentru sănătate" prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011.

Deputaţii au reformulat textul, stabilind "derularea sistematică în unităţile şcolare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor."

×
x close