Antena 3 CNN Actualitate Educație El este Iustin, campion la aritmetică mentală, la doar 8 ani. Are o adevărată colecție de diplome și medalii: "Sora mea m-a motivat"

El este Iustin, campion la aritmetică mentală, la doar 8 ani. Are o adevărată colecție de diplome și medalii: "Sora mea m-a motivat"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:52 29 Mar 2024 Modificat la 08:52 29 Mar 2024
Iustin Petcu
El este Iustin, campion la aritmetică mentală, la doar 8 ani. Are o adevărată colecție de diplome și medalii: "Sora mea m-a motivat" Sursa foto: Antena 3 CNN

În vârstă de doar 8 ani, Iustin Petcu uimește o lume întreagă la concursurile de aritmetică mentală.

În doar câteva secunde, fără niciun fel de ajutor, Iustin rezolvă adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri, totul doar printr-un calcul mental.

Băiețelul a făcut o pasiune pentru aritmetica mentală încă de mic, urmărind-o pe sora lui în vârstă de 13 ani, și ea îndrăgostită de cifre și operații matematice.

"Am descoperit că sunt un copil foarte deștept. Sora mea m-a motivat și am ajuns unde sunt acum", a spus Iustin.

Până la concursuri și olimpiade internaționale nu a mai fost decât un pas, iar premiile și medaliile nu au întârziat să apară.

Băiețelul are o întreagă colecție de trofee, câștigate la mai multe competiții internaționale, unde s-a poziționat pe primul loc.

Rezultatele sale aduc bucurie și mândrie în primul rând familiei, care se ocupă îndeaproape de educația celor doi copii geniali, dar și Școlii Gimnaziale "Tudor Arghezi" din Năvodari, unde Iustin și sora lui învață.

"Întotdeauna a participat la concursuri și a dat tot ce a putut el mai bun", a spus tatăl băiețelului.

Elena Duță, învățătoarea lui Iustin, spune că băiețelul este cu adevărat un mic geniu.

"Viteza lui de reacție este extraordinară, iar strategiile de lucru sunt deosebite și multiple", spune învățătoarea lui Iustin.

"Vreau să fiu medic"

Deși are doar 8 ani, Iustin știe deja ce vrea să devină în viitor.

"Mi-ar plăcea să fac tenis sau să fiu doctor. Când merg la competiții, părinții îmi spun să nu am emoții și să dau tot ce este mai bun din mine", a povestit băiețelul.

În continuare, Iustin se pregătește pentru noi competiții în țară și în străinătate, alături de sora lui.

Pe lângă excelența sa în domeniul matematicii, Iustin Petcu face parte din campania "100 de tineri pentru dezvoltarea României", inițiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, un demers menit să evidențieze și să sprijine potențialul extraordinar al tinerilor din țara noastră.

×
x close